Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Om simplu

Publicat in Jurnalul, miercuri 28 decembrie 2005 ·

"Sunt un simplu roman", spune un cititor al ziarului, care vrea sa discute un articol si o tine intruna ca e "un om oarecare", "un om de rand".

E important sa stii cu ce se ocupa omul care cuteaza la o opinie. Unii zic "am numele meseriei mele", altii merg mai departe si conchid "vreau, nu vreau, sunt ceea ce se vede". Am observat ca toti cei care-si spun "simpli cetateni" o fac cu un fel de mandrie mocnita, asteptand doar ocazia sa iasa la vedere. Ca si cum tocmai se desprind din amorfele "mase largi", dar nu si din conditia plina de mici avantaje a "omului de pe strada", a celui "pierdut in multime".

E jignitor cand te numesc altii "om simplu", dar e o provocare, atunci cand o spui tu, si inca des. E ca intr-un joc cu interlocutorul, il starnesti pe el sa ghiceasca ce se ascunde dincolo de delicata ipocrizie a formulei.

I-am zis cititorului, care insista asupra drepturilor sale de "simplu abonat", ca orice opinie e si o chestiune de identitate. Opiniile individuale sunt chiar individul. Cand individul face din obscuritatea existentei un blazon, el e, de fapt, un vanitos in asteptarea marii ocazii de a zice "uite cine-s eu! Credeati ca-s un nimeni. Ei bine, v-ati inselat". Paradoxul sintagmei "om simplu" e ca ramane valabila pentru categorii sociale foarte intinse, insa nu si pentru fiecare dintre apartinatorii la categorie. Cine mai afirma ca parintii lui au fost "oameni simpli" se refera la clasa sociala a acestora.

M-am gandit mult la incapatanarea cu care interlocutorul meu isi apara anonimatul. O indaratnicie care aducea binisor a invitatie: nu te opri, nu lua in seama ce spun si ai sa vezi ce ins complex si interesant sunt! Era destul de probabil ca micul scenariu cu care mi se infatisa sa-l fi preluat de la un alt "simplu contribuabil" sau "simplu alegator". Un joc mai degraba timid, decat trufas, de definire a personalitatii. Pe momen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 26 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 39 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 44 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 3 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°