Stau în case-monument, râvnite de oportuniştii imobiliari, în Centrul Istoric, dar au condiţii de ev mediu, n-au căldură, iar zidurile cad peste ei. În acestea îşi duc traiul peste 1.400 de familii, oameni ce figurează în evidenţele Fondului Locativ drept cazuri sociale.
Bătrânele doamne care străjuiesc Centrul Vechi, urme fine de istorie, cele 500 de imobile aflate încă în proprietatea statului, sunt, pe cât de semeţe, pe atât de dezolante şi imposibil de locuit.
În acestea îşi duc traiul peste 1400 de familii, oameni ce figurează în evidenţele Fondului Locativ drept cazuri sociale, tineri şi vârstnici laolaltă, familii ce n-au cunoscut niciodată gustul proprietăţii, care au cerut ajutorul statului încă de acum 30 de ani şi par să fi rămas în acelaşi stadiu ca atunci, de asistaţi social.
Pe dinafară, puţine clădiri mai păstrează urmele de altădată ale istoriei
Aceştia povestesc resemnaţi cum au ajuns chiriaşi pe viaţă şi cum, în virtutea inerţiei, au preferat să investească puţin câte puţin în confortul personal, fără a ţine cont că imobilele în care stau îşi arată vârsta - de o sută, două de ani - pe feţele coşcovite, zidurile crăpate, acoperişurile înclinate, igrasia din case, frigul din încăperi.
Casele fac crăpături în fiecare an
Fiecare casă cu povestea ei
Stana Turcoianu are 83 de ani şi s-a mutat în casa de pe Braşoveni nr. 27 pe 2 noiembrie 1972. „Atunci mi-a murit soţul şi am rămas văduvă cu doi copii. Stătusem într-un soi de magazie pe Goleşti, aveam o brumă de bani, dar boala soţului ne-a sărăcit de tot. Când am primit casa asta, două camere şi un hol, în care an de an zugrăvesc, dar degeaba, am crezut că am prins pe Dumnezeu de un picior. Apoi, copiii au crescut, eu eram controlor în autobuz, n-aveam salariu bun şi...am rămas aici", povesteşte Stana Turcoianu.
@N_