Cele mai performante firme sucevene au fost premiate ieri în cadrul Galei Excelenţei de Afaceri 2013 – Topul Firmelor 2012. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în sala de festivităţi a Hotelului Conacul Domnesc. CCI Suceava a premiat firmele cu cele mai bune rezultate financiare realizate în cursul anului 2012. La sărbătoarea mediului de afaceri sucevean au ţinut să fie prezenţi prefectul judeţului, Florin Sinescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Alexandru Rădulescu şi Ilie Niţă, senatorii Ovidiu Donţu şi Neculai Bereanu şi deputatul Alexandru Băişanu. În discursurile pe care le-au susţinut în faţa celor mai performanţi oameni de afaceri din judeţul Suceava, oficialităţile sucevene au ţinut să-i felicite pe aceştia pentru rezultatele obţinute, trasmiţându-le în acelaşi timp susţinerea lor în activitatea pe care o desfăşoară. Gala Oamenilor de Afaceri a beneficiat şi de o serie de momente artistice speciale, precum şi de un concert susţinut de formaţia Proconsul.
În cadrul Galei Excelenţei în Afaceri, firma INTERPRESS SRL, care editează cotidianul Monitorul de Suceava, a obţinut locul I la categoria de editare a ziarelor, devansând celelalte publicaţii locale.
Numărul societăţilor sucevene care îndeplinesc criteriile de a intra în Topul Firmelor este în creştere
Gala Excelenţei în Afaceri a reprezentat, ca în fiecare an, un moment de rememorare şi evaluare a muncii depuse de firmele din judeţul Suceava. Şi în acest an Topul Firmelor a reprezentat un barometru al realităţii economice judeţene şi o recunoaştere a meritelor şi reuşitelor pe care managerii companiilor locale le-au obţinut în anul 2012. De precizat că tot în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri au fost acordate Trofee de Excelenţă şi Premii Speciale, care au răsplătit elementele cheie de diferenţiere pe piaţă, pr