Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aritmetica provinciei nu se potriveşte cu prefectura Capitalei

Publicat in Jurnalul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Succesul cel mai convingător al etapei cu numărul 13, succesul care defineşte cel mai corect fotbalul primei ligi este acela pe care fluieraşul Marian Balaci şi asistenţii din dotare l-au repurtat împotriva săracilor de la Gaz Metan Mediaş. Meciul s-a jucat pe teren neutru. În Ştefan cel Mare. Iar gazdele dinamoviste au dovedit mare caracter, cinste şi onoare. Gazdele dinamoviste nu pot fi acuzate că au favorizat la vedere vreunul dintre adversari, nu pot fi acuzate că au influenţat decisiv rezultatul final al meciului. Marian Balaci a făcut faţă medieşenilor doar prin forţe proprii, onorând astfel şcoala din care provine şi pe iluştrii ei conducători.

Cristi Pustai, antrenorul de la Gaz Metan, se lansase înaintea jocurilor din Ştefan cel Mare în declaraţii numai bune să întremeze moralul fotbaliştilor săi. Profesorul de matematică zicea că Mediaşul va veni la Bucureşti să demonstreze că este echipa cu cele mai bune evoluţii în deplasare. Şi mai zicea Pustai că va juca la victorie în Ştefan cel Mare. Poate că omul chiar credea ce spune. Poate că Pustai, altfel un om serios, era chiar sincer în declaraţii, ştia pe ce se bazează şi nu învârtea vorbe de clacă. Numai că Pustai, oricât de profesor ar fi el, a zbârcit impardonabil raţionamentul acolo unde matematica se subordonează necondiţionat geografiei. Pustai trebuia afle până la această vârstă că aritmetica săracă a provinciei nu are nici o legătura cu prefectura fotbalului din Capitală. Trebuia să ştie că logica fotbalului pe bune se potriveşte cu darea de mână a samsarilor cam tot aşa cum se potriveşte cheia sol cu lacătul greu al penitenciarelor. Dar Pustai rămâne un ignorant în raport cu subtilităţile fetide ale fotbalului şi plăteşte în consecinţă. Numai aşa se explică insuccesul Mediaşului, numai aşa se explică victoriile jegoase ale arbitrajului împotriva fotbalului.

Marian Balaci şi-a f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 24 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 35 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 35 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 2 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°