Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discreditarea memoriei

Publicat in Bursa, miercuri 13 martie 2013 ·

"Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, care va să zică că nu le are!" Asta ne toacă pe toate tonurile, glasurile şi intonaţiile mai marii, mai micii şi mediocrii euro­peni, ce ţin cu tot dinadinsul să ne aducă pe calea cea dreaptă, a progresului. Iar noi, NU şi NU! Ba că-i albă, ba că-i bălaie, că avem tot ce ne-au cerut şi ceva în plus, că nu stăm în genunchi pe coji de nucă şi nici cu mîna întînsă, că... mă rog, nici ei nu sunt uşă de biserică, la o adică, cînd vine vorba de corupţie etc. Cum "funcţionează" o societate fără moral, ştim şi, poate, tocmai de aceea nu ne înghesuim dincolo de hotarele ei. Acolo este doar Necunoscutul şi cine, dintr-o mulţime de oameni, se aruncă bucuros în vîltoarea lui, în afara cîte unui temerar care şi-a pierdut, ori n-a avut niciodată, simţul măsurii, ori pe ce al autoconservării? Restul rămîn pe mal! Explicaţia uriaşei rezistenţe la schimbare a societăţii româneşti are însă şi o altă rădăcină. Iar, ea ţine de relaţia noastră distructivă cu memoria! Memoria colectivă, a faptelor, întîmplărilor şi a consecinţelor care ni s-au tras de la ele, de-a lungul timpului. Societăţile care fac istorie sunt cele care îşi construiesc temeinic şi cu migală memoria, o apără de degradarea inerentă a timpului, mai mult, o folosesc ca sursă primară pentru creşterea zestrei active de socializare, pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns, individual şi colectiv, la problemele care asaltează lumea modernă şi pe oamenii ei. Desigur, în orice societate memoria colectivă, fragmentar sau chiar în totalitate, este utilizată şi pentru alte scopuri. Unele constructive, altele distructive. Cele mai detestabile sunt legate de ideologie şi vizează "prelucrarea" şi deformarea memoriei colective, pentru scopurile competiţiei politice ori, mai larg, ale competiţiei sociale, pentru interesele particulare ale deţinătorilor ori

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°