Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cimitirul evreiesc şi sinagoga din Alba Iulia vor fi incluse în circuitul turistic

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Simbolurile evreilor din Alba Iulia vor suferi lucrări importante de reparaţii care vor fi finanţate şi de la bugetul lcocal. Pe lângă Cetate, turiştii vor putea vizita şi cimitirul evreiesc şi sinagoga veche de 350 de ani.

Două dintre monumentele cele mai importante ale comunităţii evreieşti din Alba, sinagoga şi cimitirul evreiesc din Alba Iulia, vor fi restaurate şi introduse în circuitul turistic de administraţia locală. Cele două obiective nu au mai fost obiectul unor lucrări de reparaţii de zeci de ani, motiv pentru care se află în stări avansate de degradare.

Demers la nivel parlamentar

Decizia privind susţinerea financiară a lucrărilor a fost luată în urma unei întâlniri dintre primarul Mircea Hava şi deputatul Aurel Vainer, reprezentantul comunităţii evreieşti în Parlamentul României. „Individualizarea comunităţii evreieşti din Alba Iulia între comunităţile istorice importante din Europa şi reincluderea localităţii şi a zonei pe harta culturală şi turistică va deveni o prioritate a administraţiei locale“, a spus primarul din Alba Iulia.

Proiectul ce va fi pus în aplicare în acest an presupune o serie de acţiuni care să readucă în circuitul public cele două monumente. În acest sens, se are în vedere reconstituirea cimitirului care datează din secolul XVII, cu monumentele sale funerare, crearea unui site de Internet al obiectivului şi relaţionarea lui cu site-uri asemanatoare din Europa. Cimitirul evreiesc este amplasat pe strada Vasile Alecsandri, care leagă zona centrală a oraşului cu cartierul Ampoi II.

Vizitat de evrei din Israel şi SUA

Investiţiile vor viza semnalizarea monumentului, refacerea gardului exterior, trasarea unor alei, ridicarea şi repoziţionarea monumentelor funerare căzute, refacerea unora dintre ele, respectiv instalarea unor panouri explicative şi a unor indicatoare. Toa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°