Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântece pentru inima Mirabelei Dauer

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 octombrie 2009 ·

„Cu fiecare pas pe care îl fac înainte renasc şi nu regret că nu am făcut niciun pas înapoi. Tot ce porneşte din suflet trebuie să ajungă la suflet”, scrie Mirabela Dauer (62 de ani) pe coperta celui mai recent album al său, completată de Raoul (Rareş Borlea), compozitorul şi textierul, de mai bine de 6 ani, al cântăreţei: Sursa: Andrei Ciocârlan

„Pecetea mea şi a carierei pe care mi-o doresc e Mirabela, un om şi un prieten minunat. Mă bucur că am norocul să ascult muzica Mirabelei Dauer şi să o transform în vers”.

După „Aş vrea să-mi dai inima ta”, „Dar din Rai” şi „Floare albă, floare albastră”, pe care le-a lansat din 2005 până în prezent, Mirabela Dauer se pregăteşte să lanseze, pe 22 octombrie, cel mai recent album al său, „Pentru inima mea”, în care, spune artista, este foarte încrezătoare. „Am mare încredere în acest album, am pus un colţ de inimă, aş putea spune că este unul intre cele mai bune albume ale mele, cu texte şi cântece care spun într-adevăr ceva”, a spus Mirabela Dauer. Compozitorul şi textierul tuturor celor 15 melodii de dragoste care alcătuiesc acest album este Raul, care a mai colaborat cu Mirabela şi pentru albumele lansate din 2005 până azi.

„Colaborez şi pentru acest album cu Rareş. El a creat aceste piese, el îmi ştie fiecare gând, este copilul meu pe care îl „cresc” de şapte ani. Colaborăm şi ne completăm foarte bine şi suntem ca o familie. De-a lungul timpului am lucrat şi cu alţi oameni, însă el este copilul meu de suflet”, a spus artista.

„Lucrez de trei ani pentru acest nou material”

Artista a început să lucreze la acest material discografic după ce a lansat, în urmă cu doi ani, albumul „Floare albă, floare albastră”. „Am început să lucrez la acest album în urmă cu doi ani şi ceva, în iulie anul următor aş face chiar trei ani de când am început. Mie nu-mi place să scot al

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 28 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°