Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a solicitat Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti să dispună efectuarea de verificări cu privire la posibile fapte de natură penală săvârşite la Hala Matache, după ce Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, a atras atenţia primarului general, Sorin Oprescu, asupra deteriorării acestui obiectiv de patrimoniu. Sursa: Agerpres
„Am cerut Poliţiei să se implice în anchetarea posibilelor infracţiuni ce se comit asupra Halei Matache. Am cerut însă şi Poliţiei Locale Bucureşti, subordonată primarului general, să prezinte măsurile pe care aceasta trebuia să le ia cu privire la conservarea Halei Matache, pentru că, pe lege, e treaba Primăriei să asigure protecţia monumentelor istorice. Dacă verificarea faptelor penale este treaba Poliţei Naţionale, protecţia monumetelor este obligaţia Poliţiei Locale. Nu se poate ca Primăria să se spele pe mâini şi să arunce responsabilitatea pe Poliţia Naţională” a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.
Cine trebuie să asigure paza halei
Conform art. 45 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în vederea protejării monumentelor istorice şi a respectării prevederilor legale în acest domeniu autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii: cooperează cu organismele de specialitate şi cu instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării monumentelor istorice şi asigură punerea în aplicare şi respectarea deciziilor acestoraasigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al municipiului, respectiv oraşului sau comunei, precum şi a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând resurse financiare în acest scopcooperează cu ceilalţi proprietari sau administratori de monumente istoricese pot asocia între ele, precum şi cu persoane f