Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre i-a oferit unui şef de trib din Madagascar un cuţit, o lanternă şi o sticlă cu ţuică - FOTO

Publicat in Mediafax, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus că i-a oferit unui şef de trib din Madagascar, unde vrea să construiască un restaurant şi şapte bungalow-uri, o lanternă, un cuţit "din oţel spaniol" şi o sticlă cu ţuică, iar primarului de acolo i-a dat un ceas.

"I-am dus şefului de trib un cuţit mare, i-am explicat că e din oţel spaniol. I-am mai dus o lanternă şi o sticlă cu ţuică de-a noastră, iar primarului de acolo i-am dat cadou un ceas. Când a apărut la întâlnire a doua zi era cu ceasul la mână, mândru", a spus Radu Mazăre.

Primarul a povestit cum un vraci, care mai avea "doar un dinte", a sfinţit locul unde va construi restaurantul şi cele şapte bungalow-uri, vorbind cu spiritele.

"A trebuit să fac o ceremonie cu un vrăjitor, un vraci. Ei au o religie asemănătoare cu cea din sudul Africii, voodoo, cred în spiritele strămoşilor care trăiesc sub pământ şi când încep orice lucrare trebuie să facă o incantaţie. Mi-au dat şi mie să beau, e adevărat că am băut după vrăjitorul ăla care nu mai avea decât un dinte, întâi a băut el şi după aia mi-a dat mie sticla, am luat sticla şi am băut, doar nu era să nu beau. Apoi el a stat cu mâna la rădăcina unui pom, vorbind cu spiritele şi binecuvântând locul respectiv", a explicat Radu Mazăre.

El a spus că o ceremonie trebuie făcută şi după finalizarea investiţiei, atunci când va trebui să taie un zebu şi să dea de mâncare localnicilor.

"Dacă te detaşezi şi priveşti lucrurile cumva de sus şi obiectiv, nu subiectiv, foarte multe lucruri, chiar dacă sunt religii diferite, seamănă. Mă gândesc că şi la noi atunci când începem o lucrare vine un preot care să sfinţească locul şi după ce se termină o lucrare vine un preot să sfinţească. Şi eu după ce termin acolo trebuie să fac o ceremonie, să tai un zebu, vacile lor cu cocoaşă cu stea albă în frunte şi să fac o petrecere cu tot satul să le dau să mânânce",

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°