*Controalele au fost efectuate în perioada 1-14 noiembrie 2013, de Poliția Rutieră
Este vorba despre o acțiune pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor rutiere privind folosirea centurii de siguranţă sau a altor dispozitive de retenţie omologate, de către conducătorii auto şi pasagerii din autovehicule.
Au fost aplicate 428 sancțiuni contravenționale la prevederile legale pentru neportul centurii de siguranță și 40 sancțiuni contravenționale pentru folosirea de către şoferi a telefoanelor mobile fără dispozitiv hands free. Sancţiunile ajung la o valoare totală de 34.240 lei.
„Menționăm că astfel de acțiuni vor fi desfășurate de polițiști și în perioada următoare”, a mai precizat Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Poliţiei.