Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acordul cu FMI a fost "inghetat" pe o perioada de doua pana la patru luni

Publicat in HotNews, luni 14 martie 2005 ·

Negocierile dintre Guvern si FMI au intrat in impas. Cele doua parti n-au reusit, deocamdata, sa finalizeze negocierile pentru continuarea acordului existent, pentru ca, manifestand o prudenta considerata excesiva, expertii Fondului nu au renuntat la constrangerile foarte dure pe care au incercat sa le impuna partii romane.

Pe de alta parte, reprezentantii Romaniei nu au reusit sa-i convinga pe cei de la FMI ca masurile pe care intentioneaza sa le aplice vor da rezultatele scontate.

Nu este vorba, cel putin deocamdata, de un "divort" intre FMI si Guvern, ci de o inghetare a acordului actual pe o perioada de cateva luni, timp pe care oficialii romani il au la dispozitie pentru a demonstra ca viziunea lor asupra masurilor economice care trebuie luate este cea corecta. "In principiu, negocierile cu FMI se vor relua in doua, trei sau patru luni.

Pana atunci, noi ne vedem de treaba si vom aplica masurile pe care oricum le-am fi luat", a declarat pentru Adevarul Ionut Popescu, ministrul Finantelor. Mai precis, este vorba de adoptarea rapida a modificarilor la Codul fiscal, care presupun majorarea, incepand cu 1 aprilie, a unor impozite si taxe.

TVA va ramane la nivelul actual, insa accizele vor creste, in medie, cu 10,5 la suta peste nivelul stabilit pentru 2005.

Vor fi majorate, de asemenea, impozitul pe castigurile de capital (la 10 la suta), pe veniturile din tranzactiile imobiliare (la 16 la suta pentru firme si 10 la suta pentru persoane fizice), pe dobanzi (la 10 la suta), in paralel cu o intarire a colectarii banilor de la datornici, inclusiv prin executari silite, "la sange".

"Trebuie inteles faptul ca Romania se afla tot in interiorul acordului existent. Problema care a aparut se datoreaza estimarilor diferite: Fondul este mai temator, in timp ce noi suntem convinsi ca masurile noastre vor da r

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 9 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 4 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 10 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°