Singurul argument pe care ni-l pun in fata sustinatorii neclintiti ai austeritatii este constatarea statisticilor ca, in ultimii trei ani, de cand strangem mai tare cureaua, deficitele bugetare au scazut non-stop.
Statistica nu poate fi contrazisa, dar ea poate fi interpretata. Cifrele ei nu sunt facute ca sa ne bucuram la vederea lor, ca un copil care se bucura cand primeste un trenulet electric. Scaderea deficitelor bugetare pare o jucarie capabila sa-i incante pe multi, mai ales ca indicatorul este unul sintetic.
Strangerea curelei nu-i o solutie
Media deficitelor la nivelul UE era in anul 2009 de 6,9%, iar in 2012 a ajuns la 4%, noteaza La Tribune.
Nu e incantator? Sigur ca este, dar in timp ce deficitele scad spectaculos, observa chiar si un novice ca recesiunea continua an de an, iar somajul ia proportii din ce in ce mai alarmante, producand chiar si convulsii sociale.
Faptul ca somajul este mai accentuat in randul tinerilor absoventi din scoli, poate prefigura perspectiva unui real declin economic cel putin pe termen mediu, daca nu cumva chiar lung. Acesti tineri, in loc sa produca si sa verse contributiile lor la buget, consuma din rezervele bugetare o cota ca asistenta sociala.
Experienta ultimilor ani confirma ca nici recesiunea, nici somajul nu pot fi stopate, tot strangand cureaua. Nu exista persective pentru reducerea somajului sau oprirea recesiunii, atata timp cat nu cresc consumurile. Experienta economiei americane din ultimii ani vorbeste de la sine.
Poate din comoditate, poate din calcule gresite sau chiar din interese politice, multi oficiali scapa din vedere faptul ca deficitul bugetar trebuie absorbit nu dintr-o singura sursa, ci din doua: reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor fiscale.
De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere
Reducerea
