Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâncare expirată găsită astăzi de inspectorii OPC la o terasă din Mamaia UPDATE GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 august 2011 ·

Comisarii Protecţiei Consumatorilor se află în control, pe litoral, în staţiunea Mamaia, în zona Butoaie. Prima terasă verificată a fost închisă după ce comisarii OPC au găsit mâncare expirată.

Controlul condus chiar de Constantin Cerbulescu, preşdintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a început la ora 11.00.

Primul punct verificat a fost Terasa Miracol din zona Butoaie din Mamaia. Aici, comisarii Protecţiei Consumatorilor au găsit aripioare şi perişoare vechi de două-trei zile, margarină vrac ţinută la temperaturi necorespunzătoare şi şaorma veche. De asemenea, alte alimente erau ținute la un loc cu mâncarea salariaților.

Click pe poze pentru galerie foto!

Informarea cu meniul zilei nu exista („am aruncat-o pentru că nu era bună", au spus angajații, în lipsa patronilor), la fel și avertizarea în privința vânzării țigărilor către minori, iar placheta cu telefonul consumatorului era incompletă. Aripioarele și perișoarele au fost distruse și aruncate la gunoi de comisarii CJPC. „Dacă șaorma e de azi, eu îmi dau demisia din toate funcțiile", i-a spus unui angajat comisarul-șef al CJPC Constanța, Dionisie Culețu. Turiştii care cumpărau pâine erau serviţi de angajaţi fără ca aceştia din urmă să poarte mănuşi de unică folosinţă, aşa cum cer normele. „Suntem puțini, nu avem personal", a motivat o angajată. „Atunci, închideți unitatea până veți fi mai mulți. Dumneavoastră v-ar conveni să fiți servită astfel, când mergeți la o terasă?", i-a dat replica Constantin Cerbulescu.

O altă neregulă descoperită a fost la instalaţia electrică. Inspectorii OPC au găsit improvizaţii electrice, care pun în pericol viaţa angajaţilor şi turiştilor.

Terasa din Mamaia a fost închisă temporar şi riscă o amendă cuprinsă între 3.000 şi 30.000 de lei. Ei urmează să fie controlaţi şi de echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică şi pompieri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 42 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 48 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 39 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°