Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OMUL PEŞTERII: a renunţat la viaţa modernă şi trăieşte în sălbăticie de 12 ani

Publicat in Gandul, vineri 4 mai 2012 ·

Un documentar scoate la iveală viaţa incredibil de simplă pe care un bărbat a ales să o trăiască în ultimii 12 ani, scrie Daily Mail.

În 2000 Daniel Suelo, acum în vârstă de 51 de ani, şi-a lăsat ultimii săi bani-30 de dolari, într-o cabină telefonică şi a plecat în ţinuturile aride din Utah, Statele Unite, pentru a începe o nouă viaţă, departe de civilizaţie.

Stilul său de viaţă i-a inspirat şi pe alţi americani afectaţi profund de criza economică, determinându-i să-i calce pe urme şi să apuce calea sălbăticiei.

Mark Sundeen, autor şi prieten al lui Daniel, a scris povestea noii sale vieţi, după ani întregi de observaţie. Sundeen, autorul cărţii intitulate “Omul care a renunţat la bani”, a recunoscut că pierduse legătura cu Suelo de ceva vreme, iar atunci când a auzit că acesta a apucat calea pustietăţii s-a gândit că amicul său “şi-a pierdut minţile”.

Apoi, odată cu evoluţia crizei economice, scriitorul a început să înţeleagă sistemul de gândire al lui Daniel. Ideea de la care a pornit Suelo era aceea că un om care trăieşte lipsit de beneficiile vieţii moderne nu simte impactul recesiunii, spre deosebire de un american obişnuit, care are toate şansele să sufere un şoc.

“Sistemul economic este prea mare ca să îl putem controla, astfel că ajungem să devenim sclavii lui, în atât de multe moduri. Mai mult, ne simt prea neputincioşi ca să mai schimbăm ceva”, a spus Mark Sundeen.

Personajul cărţii sale a renunţat la bani, documente şi chiar la numele din buletin, Shellabarger, pe care l-a înlocuit cu echivalentul spaniol al cuvântul “sol”- Suelo. “Nu primesc bani şi nici nu fac troc. Nu iau indemnizaţie sau ajutor de la stat. Folosesc numai ceea ce există deja în natură sau ceea ce au aruncat ceilalţi”, îşi explică Daniel Suelo opţiunea.

Din anul 2000 bărbatul a locuit sub cerul liber, în peşteri, a dormit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 22 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 43 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°