Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RUSIA AVERTIZEAZĂ OLANDA: Relaţiile cu Haga depind de o reacţie în cazul agresării diplomatului rus

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marţi că relaţiile dintre Rusia şi Olanda depind de modul cum va reacţiona Haga în cazul atacului împotriva unui diplomat rus, transmite agenţia rusă RIA Novosti în pagina electronică, preluată de Mediafax.

"Noi trebuie să primim nişte explicaţii din partea Guvernului olandez. Apoi trebuie să ştim ce măsuri disciplinare vor fi luate împotriva agenţilor de poliţie (implicaţi). Abia apoi vom decide cum vor evolua relaţiile noastre cu Haga", a declarat Lavrov într-un interviu pentru postul de televiziune Russia Today.

Lavrov a afirmat că poliţia olandeză nu avea dreptul să-l reţină pe diplomatul rus în forţă la domiciliu. Un purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Externe a declarat marţi că Olanda este pregătită să-şi prezinte scuzele în legătură cu acest incident, dacă va fi demonstrat că a avut loc o încălcare a Convenţiei de la Viena.

Anterior, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că acest incident "este o încălcare grosolană a Convenţiei de la Viena".

"Aşteptăm explicaţii şi scuze şi ca vinovaţii să fie pedepsiţi", a afirmat el, adăugând că "reacţia noastră va depinde de modul în care se va comporta partea olandeză", a avertizat el.

Recent, un diplomat rus de la Haga a fost reţinut în forţă la domiciliu şi deţinut mai multe ore de către poliţia olandeză.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Reportajele EVZ, confirmate de procurori. "Păpuşarul" fraudării referendumuluiPANICĂ la Galaţi după ce s-au declanşat SIRENELE ANTIAERIENETraian Băsescu: Ponta este hotărât să pună sub CONTROL audiovizualul | VIDEO

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: O dereglare? CÂND e bine să ai ÎNTÂLNIRIHoroscopul lui Dom' Profesor: Astăzi sunt avantajate zodiile...Multe şi DE NEEGALAT: Uimitoarele MAŞINI ale CUBEI / GALERIE FOTO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°