Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii iniţiază două moţiuni simple - una pe sănătate, cealaltă pe mediul de afaceri

Publicat in Gandul, marți 2 martie 2010 ·

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, marţi, că liberalii vor depune în aproximativ două săptămâni o moţiune simplă pe sănătate, iar peste o lună vor depune o altă moţiune simplă, privind mediul de afaceri în funcţie de momentul în care vor fi lansate modificările la Codul Fiscal.

Deputatul PNL a explicat că liberalii au constatat că "bugetul alocat Sănătăţii în anul 2010 nu va ajunge decât cel mai târziu până în luna iunie".

"Am constatat că din acest buget trebuie să se achite şi datoriile anului 2009. Farmaciile din România primesc în luna martie contravaloarea medicamentelor vândute populaţiei în lunile iulie şi august 2009, deci avem farmacii care deja au intrat în faliment sau care se lasă vândute lanţurilor de farmacii pentru că nu mai pot face faţă", a spus Nicolăescu.

El a adăugat că un alt motiv ar fi "problema Institutului Cantacuzino", precizând că liberalii vor să ştie de ce în anul 2009 Ministerul Sănătăţii nu a alocat fondurile pentru a se finaliza investiţia şi astfel Institutul să respecte planul stabilit cu Agenţia Naţională a Medicamentului.

Liberalul a criticat şi intenţia introducerii taxei pe produsele de tip fast-food, care din punctul de vedere al PNL este "o aberaţie", "o împovărare a populaţiei prin creşterea preţurilor la alimente", fiind o modalitate prin care "Ministerul Sănătăţii şi Guvernul să facă rost de bani, dar pe spinarea omenilor".

"Avem o problemă mare în continuare pe preţul la medicamente, pe modul în care se gestionează acest lucru şi cum se iau nişte bani de la firmele de medicamente şi se aduc înapoi la buget operaţiune care a dus la două consecinţe: nu se mai găsesc medicamente în farmacii pentru că furnizorii nu le-au mai vândut, iar oamenii se îmbolnăvesc mai rău pentru că nu găsesc medicamente", a adăugat fostul ministru al Sănătăţii.

El a subliniat că un alt argument

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°