Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Europa nu va afişa nici măcar o unitate de faţadă luni, la primirea Premiului Nobel pentru Pace

Publicat in Gandul, duminică 9 decembrie 2012 ·

Uniunea Europeană (UE), dur afectată de criză, incapabilă să ajungă la un acord asupra bugetului său şi având păreri împărţite în plan diplomatic, nu va afişa nici măcar o unitate de faţadă luni la Oslo, unde va primi Premiul Nobel pentru Pace, comentează AFP.

O serie de lideri europeni, inclusiv premierul britanic David Cameron, au decis să nu ia parte la ceremonie, un semn al unei lipse de entuziasm faţă de proiectul european, chiar dacă UE se pregăteşte să primească în vară al 28-lea stat membru, şi anume Croaţia.

"Nu voi merge. Va fi suficientă lume care să primească premiul", declara Cameron pe un ton ironic, în octombrie.

În ochii unei părţi a opiniei publice, UE a devenit un "monstru birocratic", iar partidele populiste şi eurosceptice prosperă aproape pe întregul continent.

Atribuirea suprinzătoare a Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene a provocat agitaţie, mai ales deoarece Europa se confruntă cu o criză care pune la încercare solidaritatea între ţări bogate din Nord şi ţări îndatorate din Sud, supuse unor cure severe de austeritate.

O serie de laureaţi ai Premiului Nobel, între care arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu sau liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea Lech Walesa, au contestat dur opţiunea Comitetului Nobel.

În mod paradoxal, premiul este atribuit într-o ţară ca Norvegia, care a refuzat în două rânduri, prin referendum, să adere la blocul european şi care rămâne sceptică faţă de Uniune.

Reuniuni repetate şi uneori tensionate, care au avut loc începând din 2009 în încercarea de soluţionare a unei crize a datoriilor, au relevat dificultăţile cu care se confruntă cele 17 state membre ale zonei euro în a se înţelege.

Grecia a fost salvată mulţumită unei solidarităţi, însă preţul pe care îl are de plătit este insuportabil la nivel social. Nivelul şomajului în Grecia va "atin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 54 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 57 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 37 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°