Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT 2012. Subiecte română, sesiunea iunie-iulie 2012

Publicat in Gandul, duminică 26 august 2012 ·

La sesiunea a doua a examenului de BACALAUREAT 2012 s-au înscris pentru a susţine proba la limba română peste 53.000 de absolvenţi de liceu.

La prima sesiune a examenului de BACALAUREAT 2012, SUBIECTELE LA ROMÂNĂ au pus destule probleme liceenilor, mai ales partea a III-a.

Astfel, la primul subiect, elevii au avut de rezolvat nouă cerinţe pe baza unui fragment din Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale, care vizau cunoştinţe de vocabular şi teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi comenta un text literar.

La subiectul al II-lea, aceştia au avut de redactat un eseu argumentativ despre calităţile umane pornind de la un citat din Lucia Blaga: "Nu e de ajuns să ai mari calităţi, trebuie să ştii cum să se foloseşti cu rost".

La subiectul al III-lea, absolvenţii claselor a XII-a au avut de elaborat un eseu despre tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat de Mihai Eminescu.

DESCARCĂ SUBIECTUL LA ROMÂNĂ, sesiunea iunie-iulie 2012

DESCARCĂ BAREMUL LA ROMÂNĂ, sesiunea iunie-iulie 2012

Sesiunea a doua a examenului de BACALAUREAT 2012 va continua cu proba scrisă la limba maternă (28 august), proba obligatorie a profilului (29 august) şi proba la alegere (31 august).

Primele REZULTATE pentru cea de-a doua sesiune a examenului de BACALAUREAT 2012 vor fi afişate pe 2 septembrie. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 5 septembrie.

La prima sesiune a examenului de BACALAUREAT 2012, rata de promovare, după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 44,41%, mai slabă decât în 2011.

La sesiunea a doua a examenului de BACALAUREAT 2012 s-au înscris pentru a susţine proba la limba română peste 53.000 de absolvenţi de liceu.

La prima sesiune a examenului de BACALAUREAT 2012, SUBIECTELE LA ROMÂNĂ au pus destule probleme liceenilor, mai ale

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 24 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 39 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 21 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°