Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma Agripinei Sechelariu a pierdut razboiul transportului public

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 6 august 2004 ·

Societatea "Transport Public", firma Agripinei Sechelariu, a pierdut razboiul transportului public de calatori, dupa ce, ieri, conducerea Primariei a decis sa puna in practica hotarirea Tribunalului Suceava, care suspenda hotarirea emisa de vechiul Consiliu Local pentru organizarea licitatiei de concesionare a traseelor de transport public din municipiul Bacau. "Azi (ieri, n.r.) am decis, in ceea ce priveste transportul public de calatori, sa se revina la situatia de dinainte de licitatie. De altfel, noi nu am facut altceva decit sa aplicam o hotarire a Tribunalului Suceava, care spune foarte clar ca hotarirea Consiliului Local prin care a fost organizata licitatia de concesionare a traseelor se suspenda. Acum, asteptam finalizarea proceselor pe fond dintre SC «Transport Public» si Asociatia Operatorilor de Transport Public Privat (AOTPP), dar, pina atunci, legea este aceeasi pentru toti si trebuie respectata. De altfel, reprezentantii celor doua parti nu au avut nimic de obiectat", ne-a declarat primarul Romeo Stavarache. Decizia de ieri a Primariei obliga, practic, Transport Public sa-si retraga autobuzele de pe traseul 17. O "miscare" care, foarte probabil, este foarte greu de "digerat" de mai toata lumea de aici, in conditiile in care, nu mai tirziu de alaltaieri, sindicalistii condusi de Panait Boghiu amenintau ca intra in greva generala daca Primaria nu le recunoaste monopolul in transport public bacauan. Drept urmare, am incercat sa aflam un punct de vedere al conducerii de la "Transport Public", dar nu am putut dialoga decit cu secretara. "Domnul director Sutu (Neculai Sutu, n.r.) este momentan plecat din unitate, in timp ce doamna presedinta (Liliana Boghitoiu, n.r.) mi-a spus sa va transmit ca o decizie finala se va sti cel mai tirziu miine dimineata (azi dimineata, n.r.)", ne-a spus secretara de la "Transport Public". "S-a facut, in sfirsit, dreptate" In c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 41 minute
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 7 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 19 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 12 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°