Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: După despărţirea lui Vanghelie de Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 octombrie 2009 ·

Mircea Marian: „Nu contează de ce au divorțat cei doi creatori ai coaliției PDL-PSD. Important este: ce va face Băsescu după ce rămâne singur la guvernare?”

La nouă luni de la momentul în care au împărţit ţara în două şi au condus-o din bâlci în bâlci, a sosit veselul moment al ruperii coaliţiei PDL-PSD. Doi sunt oamenii care au luat această decizie: Marian Vanghelie, conducătorul lui Mircea Geoană, şi Traian Băsescu, şeful lui Emil Boc. Împreună au făcut această minunată construcţie, împreună au dărâmat-o. Ca o paranteză, sper că Băsescu nu ne crede atât de tâmpiţi încât să susţină că a aflat din presă despre intenţia premierului de a-l schimba pe ministrul de interne, iar Boc nu l-a consultat şi nu i-a ascultat sfatul.

Cum s-a ajuns ca, în plină criză şi cu doar două luni înainte de prezidenţiale, să avem parte de un asemenea circ şi de o ţară neguvernată, este mai puţin important. Nimeni nu poate să spună cu precizie cine a început scandalul. Este imposibil să-i distingi pe cei buni de cei răi.

Eu cred că problema care ar trebui să ne preocupe este ceea ce va face Traian Băsescu acum, când are posibilitatea să guverneze aproape singur (UDMR va primi nişte ministere precum Mediul şi Dezvoltarea Regională şi-şi va vedea de problemele proprii).

În primul rând, ar trebui să ne întrebăm în ce măsură sunt pregătite cadrele PDL să preia ministere sensibile precum Externele sau Integrarea Europeană. Nu m-ar mira ca, sub pretextul „depolitizării”, Băsescu să apeleze la „diplomaţi de carieră” cu epoleţi pe sub costum. Oricum, dacă vorbim despre competenţa cadrelor PDL, nu putem să nu observăm că sunt miniştri ai acestui partid care au profitat de învălmăşeala generală şi nu au făcut nimic altceva decât să-şi protejeze clientela.

Un exemplu: Adriean Videanu, care se pregăteşte să înfiinţeze doi coloşi energetic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 7 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°