Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ristea Priboi reînvie într-o afacere de 40 de milioane de dolari

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 august 2010 ·

Fostul securist, fost om de încredere al lui Adrian Năstase, consiliază o firmă care încearcă o afacere cu energie în valoare de 40 milioane de dolari. Sursa: EVZ

Dacă 200.000 de ieşeni n-ar fi acum în aer cu problema încălzirii la iarnă, n-am fi aflat cu ce se mai ocupă fostul securist Ristea Priboi. Pe scurt, Primăria Iaşi n-are niciun ban pentru a cumpăra cărbune, CET are conturile goale şi oricum e de mult pus sechestru pe ele, iar pentru iarna trecută încă mai sunt de achitat datorii de aproape 8 milioane de euro.

În acest moment de mare cumpănă intervine salvatoare firma bulgărească OET (Obenideni Energiini Targovtsi), specializată în afaceri cu energie şi care are doi consilieri cu greutate în sucursala din Bucureşti: Ristea Priboi, deputat PSD în 2000-2004 şi consilier al fostului premier Adrian Năstase, precum şi fostul general SIE Gabriel Dumitrescu, răsplătit ulterior cu un post de director în Ministerul Economiei, scaun pe care l-a ocupat până anul trecut, cât a stat PSD la guvernare. Afacerea de la Iaşi, fieful primarului Gheorghe Nichita, vicepreşedinte PSD, are un puternic parfum de trandafiri.

Investiţia recuperată din energia electrică

Ca să nu existe dubii, Iaşiul nu are în acest moment nicio idee pentru a-şi asigura încălzirea la iarnă. Soluţia la care au recurs şefii administraţiei locale nu e nouă, fiind aplicată în trecut la Deva. Dacă planul iese, primăria răsuflă uşurată pentru că poate da căldură oamenilor. În schimb, bulgarii consiliaţi de Ristea Priboi se umplu de bani.

Planul este următorul: OET aduce la Iaşi minimum 150.000 t de cărbune pe care îl procesează la CET. Calculele le facem în dolari, pentru că în această monedă este cotat combustibilul fosil. Plăteşte o taxă de utilizare a utilajelor şi a resurselor umane, ce urmează a fi negociată în aceste zile.

În mod norma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 3 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 2 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 7 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 12 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 4 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 3 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum o ora
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°