Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru la HOTEL: Gesturile şocante ale unui tânăr beat ce au speriat turiştii. Nu o să crezi ce a făcut

Publicat in Romania TV, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Un tânăr de 20 de ani din Marea Britanie a fost arestat după ce s-a îmbătat într-un hotel. Ulterior, el a început să se plimbe dezbrăcat pe holuri, în timp ce urina peste tot. Mai mult, el a ajuns să îşi introducă un furtun de la exctinctor în fund, înainte să fie imobolizat de angajaţii hotelului, înainte să fie predat autorităţilor.

Joseph Small, un bărbat de 20 de ani, a călătorit alături de unchiul său în oraşul Sheffield, pentru a vinde o maşină second-hand. Cei doi s-au cazat la un hotel, ca apoi în timpul nopţii să bea împreună. Cu toate acestea, tânărul şi-a depăşit limita, motiv pentru care a început să facă scandal, potrivit Mirror.

Citeşte şi Un adolescent beat a furat un autoturism şi a lovit şapte maşini parcate

Astfel, el a ieşit din cameră dezbrăcat, ca apoi să fure un extinctor. Într-un final, şi-a introdus un furtun în fund, ca apoi să alerge pe scări până la etajul patru. Mai mult, martorii spun ca a început să se atingă singur, ca apoi să urineze pe un covor şi în lift, înainte să fie imobilizat de angajaţi. În acelaşi timp, el a început să înjure toţi angajaţii hotelului şi să încerce să îi bată.

Citeşte şi Ce face un şofer din Belarus cu un autostopist beat VIDEO

Cu toate că gesturile sale au şocat turiştii şi oamenii care l-au văzut, provocând de asemenea pagube serioase, bărbatul a fost iertat de judecători după ce le-a spus că "regretă gestul făcut şi nu îşi mai aminteşte nimic din cele întâmplate.

"Sunt foarte ruşinat de mine. Nu îmi pot aminti nimic din ceea ce s-a întâmplat şi îmi pare rău pentru toţi cei pe care i-am supărat. Am prieteni din toate rasele. Îmi pare rău şi mă simt ruşinat", a spus el.

În prezent, Small va fi supravegheat pentru 9 luni de autorităţi.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 22 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 48 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 18 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 50 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 35 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°