În tradiţia populară, Sântoader este unul dintre păzitorii soarelui, însoţindu-l de-a lungul drumului său pe bolta cerească. Altădată, el este un cavaler care a înfăptuit minuni şi a salvat din situaţii dramatice numeroşi oameni.
În tradiţia populară, Sântoader este unul dintre păzitorii soarelui, însoţindu-l de-a lungul drumului său pe bolta cerească. Altădată, el este un cavaler care a înfăptuit minuni şi a salvat din situaţii dramatice numeroşi oameni. “El a omorât un năprasnic şarpe, care îngrozise lumea. El a încălecat pe un cal alb şi a omorât un şarpe, care mânca pe fiecare an câte un copil şi era să mănânce şi o fată de împărat. Venind rândul unei fete de împărat ca s-o mănânce şarpele, Sfântul Toader a încălecat un cal alb, a găsit şarpele şi l-a omorât.” (Th. Speranţia – “Răspuns la chestionarul de sărbători păgâneşti”) Se pare că datorită Sfântului Toader au început creştinii să ţină postul aşa cum îl ştim noi astăzi. Pe vremea împăratului Domiţian, când creştinii erau aprig asupriţi, s-a dat ordin ca vitele să fie tăiate şi apoi aruncate în fântâni. În felul acesta, creştinii care posteau ar fi fost nevoiţi să bea apă “spurcată”. “Dar creştinii n-au băut şi n-au mâncat nimica toată săptămâna, până vineri. Atunci Sfântul Toader a făcut o minune, căci el era o căpetenie a lor şi, făcând rugăciuni, a plouat, iar el le-a zis ca să fiarbă grâu, şi au mâncat vineri şi sâmbătă grâu fiert. Romanii, de ciudă, l-au ars pe Sfântul Toader. Şi întru amintirea aceea se duce la biserică în ziua de Sfântul Toader grâu.”
Purtatul colivei
Începând cu această sâmbătă şi continuând în toate sâmbetele din perioada Postului Mare, femeile merg la biserică şi duc colivă. Obiceiul poartă numele de “purtatul sâmbetelor” şi are rolul de a-i îmbuna pe cei trecuţi pe lumea cealaltă. O parte din coliva sfinţită este păstrată, fiind folosită la ungerea t