Nici nu şi-a dat bine demisia premierul Emil Boc că a şi început războiul în PDL. După ce săptămâna trecută a propus majorarea salariilor şi pensiilor, prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor Sorin Frunzăverde a declarat astăzi că banii pentru aceste măriri se pot lua de la ministere şi agenţii guvernamentale, propunând "diminuarea drastică a resurselor financiare" la dispoziţia ministerului Dezvoltării condus de Elena Udrea.
"Nu pledez pentru desfiinţarea Ministerului Dezvoltării Regionale, ci pentru dimunuarea drastică a atribuţiilor şi a resusrselor financiare la dispoziţia acestui minister", a declarat Frunzăverde, la Antena 3, adăugând că a propus şi în partid "descentralizarea atribuţiilor administraţiei centrale spre autorităţile locale".
Elena Udrea nu a fost singura ţintă a prim-vicepreşedintelui PDL. După ce a spus că soluţia după demisia lui Boc e "un guvern condus de un independent, chiar dacă are background politic", Frunzăverde a apreciat că vehicularea numelor şefilor serviciilor secrete pentru postul de premier este o greşeală, la fel cum este şi faptul că Gabriel Oprea se află la conducerea Ministerului Apărării.
"Cred că e o greşeală (vehicularea numelor şefilor SRI şi SIE-n.r.) aşa cum cred că este o greşeală că un general al Armatei Române este ministru al Apărării", a spus Frunzăverde.
Nici nu şi-a dat bine demisia premierul Emil Boc că a şi început războiul în PDL. După ce săptămâna trecută a propus majorarea salariilor şi pensiilor, prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor Sorin Frunzăverde a declarat astăzi că banii pentru aceste măriri se pot lua de la ministere şi agenţii guvernamentale, propunând "diminuarea drastică a resurselor financiare" la dispoziţia ministerului Dezvoltării condus de Elena Udrea.
"Nu pledez pentru desfiinţarea Ministerului Dezvoltării Regionale, ci pentru dimunuarea drastică a