Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile au crescut, veniturile au scăzut

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Mai 2010 a fost a treia lună din primele cinci ale acestui an în care scumpirile au devansat dinamica salariilor, astfel că erodarea puterii de cumpărare se accentuează. De la finele anului trecut, salariul mediu net a scăzut cu 3,2%, ajungând în mai la 1.428 de lei. În acelaşi timp, media de creştere a preţurilor a fost de 4,2%.

Veniturile gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 2%, de la o medie de 2.390 de lei per familie în trimestrul IV din 2009 la 2.342 de lei per familie în primul trimestru din 2010, arată statisticile oficiale. În perioada ianuarie-martie 2010, rata inflaţiei (media scumpirilor) a fost de peste 2%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut.

Speriaţi de majorarea TVA, românii au golit rafturile din magazine

Vacanţe fără TVA majorat la malul mării şi la munte

Strictul necesar „topeşte" bugetul

Dar lucrurile nu s-au oprit în acest stadiu şi, în următoarele luni, decalajul dintre venituri şi scumpiri s-a tot adâncit. În luna mai 2010, salariul mediu pe economie a fost cu peste 3% mai mic decât în ultima lună din 2009, în timp ce preţurile au crescut contiunuu, rata inflaţiei ajungând la 4,2%. Altfel spus, cu venituri din ce în ce mai mici, românii au fost nevoiţi să înfrunte scumpiri tot mai puternice, lucru care se reflectă şi în structura bugetelor de familie.

Datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică referitoare la bugetele de familie arată că trei sferturi din cheltuielile gospodăriilor reprezintă costurile inevitabile ale vieţii. Românii cheltuiesc cel mai mult cu alimentele (40,7% din total) şi cu întreţinerea locuinţei (18,7%), după care îşi plătesc abonamentele de transport (5,7%) şi de comunicaţii (4,9%) şi, dacă mai rămân fonduri disponiblie, alocă banii pentru îmbrăcămine sau încălţăminte (tot 4,9%).Pentru educaţie, cultură şi recreere, românii au cheltu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Adevarul acum 14 minute
Un nou film din seria „The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor"), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 9 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 20 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°