Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintele turc a promulgat legea care restrânge vânzarea de alcool

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 11 iunie 2013 ·

Preşedintele turc, Abdullah Gul, a promulgat, ieri, o lege controversată promovată de guvernul islamo-conservator care restrânge consumul, vânzarea şi publicitatea la băuturile alcoolice, în pofida manifestaţiilor înregistrate în ţară de 11 zile, transmite AFP. Sursa: AFP

Preşedintele „a transmis legea 6.487 serviciilor premierului pentru publicarea” în Jurnalul Oficial, a anunţat preşedinţia turcă, într-un comunicat. Legea va intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial.

Votat la 24 mai, în urma unei proceduri de o rară celeritate, textul a fost prezentat în Parlament de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al premierului Recep Tayyip Erdogan, în numele protejării sănătăţii populaţiei, scrie AFP.

Potrivit prevederilor acestei legi, vânzarea de alcool este interzisă în magazine între orele 22,00 şi 6,00 dimineaţa, precum şi în apropierea unităţilor şcolare şi a moscheilor, indiferent de oră. De asemenea, sunt obligatorii, pe ambalaje, mesajele care amintesc despre pericolele consumului de alcool.

Totodată, susţinerea evenimentelor sportive sau de alt tip de către producătorii de băuturi alcoolice este interzisă, ca şi prezenţa de imagini care incită la consumul de alcool, în filmele proiectate în sălile de cinema, în serialele de televiziune sau în videoclipurile muzicale.

Textul înăspreşte, de asemenea, regimul sancţiunilor pentru consumul de alcool la volan, prevăzând o amendă de 700 de lire turceşti şi suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de şase luni pentru şoferii depistaţi cu o alcoolemie mai mare de 0,05%. Cei depistaţi cu o alcoolemie mai mare de 0,1% riscă o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, scrie Agerpres.

În timpul dezbaterilor parlamentare, forţele de opoziţie au acuzat puterea că vrea să controleze comportamentele private ale populaţiei şi să islamizeze societate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°