Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A4 - lansat în noul showroom Audi

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 februarie 2008 ·

Distribuitorul mărcilor Audi şi Volkswagen în Braşov, firma TESS, a inaugurat, în prezenţa a peste 600 de invitaţi, noul showroom şi service Audi. Acesta este amplasat lângă sediul TESS, astfel încât, începând cu această săptămână, fiecare marcă distribuită de TESS va avea propriul sediu pe DN 1 km 175 +250 m, la intrarea în Ghimbav. O dată cu inaugurarea noului sediu Audi, a avut loc şi prezentarea în premieră în Braşov a modelului A4. Însumând o investiţie de peste patru milioane de euro, noua construcţie este una dintre cele mai moderne din toată reţeaua Audi, respectând toate standardele impuse de Audi AG. „Ne-am propus ca, după 15 ani de activitate neîntreruptă, să ne transformăm într-un adevărat centru zonal în domeniul auto. Acum avem, pe lângă reprezentanţa Volkswagen din Braşov, un showroom la Sibiu şi o scoală auto. Uitându-mă în urmă, cred că am reuşit să ne îndeplinim obiectivul propus”, a declarat Gelu Dumitru, director general Tess Braşov. Showroom-ul primitor dă posibilitatea analizării tuturor modelelor din gamă, în timp ce service-ul de mare capacitate este dotat cu tehnologie de ultimă oră.

Sărbătoarea Audi a oferit celor prezenţi o serie de surprize, atât prin spectacolul oferit, cât şi prin lansarea celei mai sportive limuzine din segmentul mediu. După terminarea discursurilor oficiale, a urmat tăierea panglicii, după care atmosfera a fost întreţinută de cântăreaţa Andra.

Capul de afiş, în afară de momentul festiv al inaugurării noului showroom, a fost lansarea pe plan local a noii limuzine Audi A4, întărind astfel poziţia de lider în domeniul designului auto. Seara s-a terminat prin concertele celor de la Compact şi Talisman.

Noul Audi A4 resetează standardele

Noul model Audi A4 este lansat cu posibilitatea alegerii dintre cele 5 motoare precise şi puternice, ce acoperă o gamă de putere de la 143 CP la 265 CP. Mo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 48 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 35 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 41 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 44 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum o ora
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°