Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep lucrările la primul cămin de bătrâni de stat din Ploieşti

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2012 ·

Primăria Ploieşti demarează marţi lucrările pentru realizarea primului cămin de bătrâni din oraş. Valoarea proiectului este de 3,6 milioane de lei, din care UE şi statul acoperă aproape 2,6

Administraţia ploieşteană a anunţat că va preda marţi amplasamentul către firma constructoare pentru realizarea unui cămin de bătrâni, într-o fostă cazarmă militară situată pe strada Cosminele, în cartierul Vest. Predarea amplasamentului este ultimul pas înainte de începerea efectivă a lucrărilor. Termenul de finalizare a lucrărilor este în ianuarie 2013. Proiectul a fost depus în cadrul Polului de Dezvoltare Ploieşti - Prahova şi a primit o finanţare de 2,19 milioane de lei din partea Uniunii Europene. O sumă de 334.000 de lei va veni de la bugetul de stat, urmând ca restul, până la valoarea de 3,6 milioane, să fie acoperit din bugetul local. Lucrările de reabilitare şi modernizare a fostei cazărmi constau în reamenajarea clădirii astfel încât să fie create locuri în mod permanent pentru un număr de 24 de utilizatori prin amenajarea a 12 camere cu câte două paturi şi băi individuale, spaţii de odihnă, recreere, spaţii tehnice şi cabinete medicale, realizarea de alei, grădini şi spaţii destinate relaxării în aer liber. Centrul nou creat va avea dotări care să asigure servicii de asistenţă socială şi îngrijire a bătrânilor la nivelul standardelor europene, astfel încât să permită asigurarea de servicii de îngrijire şi asistenţă medicală pentru persoane vârstnice cu dizabilităţi locomotorii, a anunţat Primăria Ploieşti. CITIŢI ŞI: O fostă cazarmă din Ploieşti va fi transformată în cămin de bătrâni

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ciolacu și Firea, în campanie de 1 Mai, la Depoul Dudești, cu promisiuni de creșteri salariale și croasante

HotNews acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, au mers miercuri, 1 mai, la Depoul Dudești din Bucureti, unde au stat de vorbă cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Liderul social-democraților a promis că „va lupta în c

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 25 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Ciocniri violente în campusul Universităţii California între pro-palestinieni şi contramanifestanţi

Mediafax acum 41 minute
Un ziar studenţesc de la universitate a anunţat că susţinători ai Israelului au încercat să dărâme o tabără pro-palestiniană din campusul universitar. Poliţia a răspuns la cererea de sprijin a conducerii universităţii, au transmis autorităţile. Imag

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum o ora
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°