România este una dintre cele 13 ţări rămase cu cel puţin o reprezentantă în cupele europene. La toamnă vom avea doar patru echipe în competiţiile continentale, dar putem spera ca peste doi ani să ajungem din nou direct în grupele Ligii Campionilor
poate să urce România în dacă va mai obţine puncte în următoarele meciuri din Europa League
Fotbalul românesc se scutură încet-încet de sezoanele care i-au atârnat ghiulele de picioare în coeficienţi UEFA. După "mirifica" stagiune 2007-2008, în care cele cinci echipe europene din Liga I au adunat cu greu 13 puncte (coeficient, 2,600), la toamnă va dispărea din tabelul UEFA şi sezonul 2008-2009, la fel de catastrofal ca şi precedentul (2,642, din şapte echipe!). Fără balast şi cu un ultim bilanţ bun, România poate spera ca din 2015 să revină în Liga Campionilor, fără să mai treacă din calificări. Până atunci însă, mai e mult de tras.
Două motoare, trei frâne
Sezonul actual nu s-a terminat, mai avem o echipă în optimile Europa League, dar arată cel mai bine din punctul nostru de vedere în ultimii şase ani. Avem deja 32 de puncte adunate şi un coeficient de 6,400, cel mai bun de la boom-ul tricolor din 2005-2007. Poate că lucrurile ar fi stat şi mai bine dacă "remorca" n-ar fi fost trasă de doar două motoare, CFR Cluj şi Steaua. Împreună, cele două înseamnă 87,5 la sută din efort: 15, respectiv 13 puncte dintr-un total de 32. Celelalte trei europene, (3 p), Vaslui (1) şi (0), intră mai degrabă la capitolul "frână", pentru că toate punctele obţinute se împart la numărul total de echipe înscrise în sezonul respectiv în cupele europene.
Puncte cu Chelsea, un loc mai sus
România ocupă în acest moment locul 19 în clasamentul general al coeficienţilor pe ultimii cinci ani, dar mai poate urca un loc sau două în funcţie de ceea ce va face Steaua mai departe