Au peste 80 de ani. Unii au fost prizonieri, altii si acum isi poarta suferinta ranilor capatate pe front. Cu medaliile pe piep, veteranii se zbat acum pentru obtinerea drepturilor lor, care le-ar putea asigura⦠supravietuirea.
de CARMEN PREOTESOIU eroii dupA 60 de ani Isi doresc sa aiba medicamente si asistenta medicala gratuite. Poate si o bucata de pamant, unde sa-si mai faca de lucru. In realitate, isi doresc sa nu fie uitati⦠Razboiul le-a oferit imaginea cruda a mortii. Mintea celor care au pasit pe pamantul insangerat al campului de lupta inca mai rememoreaza spaimele si crimele vazute. Acum, la varsta de 80-90 de ani, veteranii de razboi se bucura si pentru o cana cu apa⦠Ba, mai mult, au ajuns sa-si vanda de prin casa sau chiar biletele de drum, pentru a putea sa-si cumpere un litru de lapte. O duc greu. Si nu au parte nici macar de⦠recunostinta. "Am luptat pe front, sunt mandru de faptele mele", spune nea Lucica, frecandu-si mainile. "De multe ori am fost la un pas de moarte, dar nu mi-era frica. Stiam ca ma lupt pentru tara mea", spune nea Lucica. Are 87 de ani.
NEPUTINTA. Marturiseste ca de mult timp nu a mai mancat o bucata de carne. A renuntat si la cafea pentru a se ajunge cu banii. Strange din dinti si rabda, caci, zice el "oamenii care s-au chinuit de-o viata se chinuiesc si acum. Cei care o duc mai bine sunt aia care au avut functii si decoratii, dar mie ce merite sa mi se aduca? Numai astia care si-au vazut colegii cum mureau, ranitii care urlau de durere stiu ce e ala razboi. Ce mai conteaza? A trecut, si nimeni nu ma intreaba daca am cu ce sa-mi cumpar o paine! Nimeni nu ne mai baga in seama!". Tristete mare se scurge din vorbele batranului. "Am o pensie de la CAP cu care iei vreo 2 kg de muschi. Mai ma ajuta copiii care stau aici in Bucuresti, ca eu⦠vai de capuâ meu!", isi spune nea Lucica, povestea trista. "C