Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Spitalul Judeţean Târgovişte nu mai face internări

Publicat in Adevarul, duminică 1 noiembrie 2009 ·

Din cauza lipsei acute de fonduri cu care se confruntă, la Spitalul Judeţean sunt internaţi doar pacienţii grav bolnavi. Pentru că le-au fost tăiate fondurile bugetare începînd cu luna septembrie, medicii sunt nevoiţi să interneze doar persoanele care necesită intervenţii chirurgicale de urgenţă. Situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte  a devenit dezastruoasă începând cu luna septembrie a acestui an, când Ministerul Sănătăţii a retras din fondul bugetar alocat spitalului o sumă importantă de bani, pe care a alocat-o Spitalului de Psihiatrie de la Gura Ocniţei.

Mai mult decât atât, pentru ultimele 400 de internări făcute în ultima lună, Spitalul Judeţean nu şi-a primit încă banii de la Casa Asigurărilor de Sănătate. „Spitalul a terminat contractul cu Casa de Sănătate la sfârşitul lunii septembrie, iar numărul de internaţi a crescut . Noi am mai făcut 400 de internări pentru care încă nu am primit banii de la Casă şi trebuie să găsim o soluţie să ne recuperăm banii. Până în momentul de faţă nu am avut nici o promisiune de soluţionare a situaţiei de criză, pe care o resimţim atât noi cât şi cei care au probleme medicale. Trebuie să internăm doar cazurile de urgenţă, atât ne permitem”, a declarat Carmen Marcu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţe.

Adio analize gratuite

Cu toate că analizele gratuite sunt un drept al cetăţenilor, Spitalul de Urgenţă nu îşi mai poate permite să acopere aceste servicii medicale. Din lipsa banilor şi de teamă că furnizorii nu le vor mai pune la dispoziţie materiale pe datorie, laboratorul de analize al spitalului nu mai poate  acoperi cheltuielile care se fac pentru analizele gratuite. În tot acest timp mii de târgoviştenii se calcă în picioare la cozi interminabile. „Am fost de curând să îmi fac analizele gratuite şi pur şi simplu mi s-a făcut rău şi am plecat acasă. Lum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 51 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 45 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 41 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 46 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 4 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°