Spitalul Sf Spiridon Iasi• Protezarile in cazul fracturilor de col femural au fost realizate la sectia exterioara Copou a Spitalului Sf. Spiridon in primele patru luni ale acestui an cu fonduri din 2010 • Medicii spun ca in luna mai ar putea fi probleme cu protezarile, daca nu vin banii din programul national de protezare
Medicii de la clinica de ortopedie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, sectia exterioara Copou, sunt ingrijorati de faptul ca nu au primit inca nici un ban din programul national de protezare pe anul in curs. In primele patru luni, toate protezarile in cazul fracturilor de col femural s-au realizat cu fondurile de anul trecut, dar exista riscul ca in luna mai protezele sa nu mai ajunga. "Anul acesta nu am primit fonduri pentru programul national de protezare, iar pana in luna mai am rezistat cu fondurile de anul trecut, atat pentru fracturile de col femural ce necesita protezare de sold, cat si pentru artroze. Pana acum ne-am descurcat, dar in luna mai vor fi probleme, daca nu vin banii. Speram, totusi, ca dupa Paste sa primim banii din programul national de protezare pentru a putea achizitiona proteze, in primul rand, pentru urgente, cum sunt fracturile de col femural", a declarat dr. Paul Dan Sarbu, medic specialist ortopedie in cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iasi, sectia exterioara Copou.
In fiecare an, in clinica sunt implantate cam 150 proteze pentru fracturi de col femural. Aceste cazuri s-au inmultit, sustin medicii, din cauza cresterii sperantei de viata. "Vin la spital multi batrani cu varste de peste 70 - 80 ani si chiar de peste 90, cu fracturi ce le pun in pericol viata. Avem cam patru - cinci cazuri pe saptamana, chiar sapte uneori. Pacientii varstnici necesita operatie, fie protezare, fie surub, plagi sau tije pentru salvarea vietii, acesta fiind scopul principal al interventiei", a adaugat dr. Sarbu.
@N_