Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LANSARE EMOTIONANTA – Poezii nascute dintr-o mare suferinta, cuprinse intr-un volum prezentat astazi, in Baia Mare (VIDEO)

Publicat in eMaramures, marți 14 mai 2013 ·

Vezi

Un volum de poezii care ascunde o povestea trista si emotionanta, nascut dintr-o mare suferinta, a fost lansat astazi, 14 mai, la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare. Cartea intitulata “Ce-a vrut sa spuna autorul?” a fost realizata in memoria sotiei de catre Gheorghe Pop Demires, la indemnul unor apropiati, si marcheaza totodata debutul in plan literar al autorului.

Lucrarea dedicata regretatei sale sotii cuprinde cateva zeci de poezii. Versurile abordeaza mai multe teme, de la dragoste pana la geologie, istorie si chiar politica , tonul fiind in mare parte unul grav.

“La 60 de ani am reusit sa ma impiedic intr-un debut. Volmul este si lugubru si macabru. Are si un pic de veselie din aia trista, cum se cade ”, a spus Gheorghe Pop Demires.

Cartea fost scoasa la imboldul dat de doi apropiati ai autorului, care au remarcat talentul autorului. Scriitorul Vasile Dragomir si profesorul Nicolae Iuga sunt cei care s-au autointitulat, in timpul lansarii „nasii” volumului.

“ Eu il gasesc inrudit oarecum cu Marin Sorescu. La inceput este un discurs aparent prozaic si se duce o forfecare de perspectiva uneori printr-o poanta , de aceea il aseaman cu Marin Sorescu. Se duce asa o forfecare care le transpune pe un alt plan, al fictiunii si al metaforei poetice reusite. Acesta este motivul pentru care am gasit de cuviinta sa citesc cu atentie cartea inainte de a fi multiplicata”, a spus profesorul universitar Nicolae Iuga, cel care semneaza prefata.

O alta lansare de carte programata sa aiba loc in aceasta saptamana la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare il va avea in centru pe preotul Viorel Thira, care isi va prezenta joi, 16 mai, de la ora 13.00, volumul de publicistica „Praf de stele”. Vezi

Un volum de poezii care ascunde o povestea trista si emotionanta, nascut dintr-o mare su

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 33 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 53 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°