În 2006, producţia de lapte de consum a crescut cu 20%, de la 159.464 tone, în 2005, la 191.335 tone, în 2006, deşi cantitatea de lapte colectată de unităţile de procesare s-a menţinut În 2006, producţia de lapte de consum a crescut cu 20%, de la 159.464 tone, în 2005, la 191.335 tone, în 2006, deşi cantitatea de lapte colectată de unităţile de procesare s-a menţinut aproape constantă. Creşteri de producţie s-au înregistrat în 2006 pe toate segmentele de produse procesate din lapte, cea mai mare majorare, de 25%, fiind înregistrată la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut). Producţia de unt a crescut cu 17%, ajungând la 7.700 tone, iar cea de smântână de consum cu 16%, la 39.374 tone. Producţia de brânzeturi a crescut cu 2,8%.
Valeriu Steriu, preşedintele APRIL (patronatul procesatorilor), apreciază că majorarea producţiei de lapte a fost dată de un an agricol precedent foarte bun în care s-au produs furaje şi efectivele au crescut, dar şi de creşterea productivităţii pe cap de vacă. Cantitatea de lapte colectată de procesatori a rămas însă neschimbată datorită modificării modului de subvenţionare în 2006, de la subvenţia pe litrul de lapte predat la procesatori la subvenţia pe cap de vacă. Spre sfârşitul anului, la presiunea procesatorilor, modul de subvenţionare s-a schimbat din nou, subvenţia fiind aplicată în funcţie de calitatea laptelui. Astfel, o mare parte din producţie a rămas în afara pieţei fiscalizate, fiind valorificată prin vânzări directe. Steriu consideră că, în acest an, cantitatea de lapte predat către procesatori va creşte cu circa 20%. Procesatorii au însă şi alternativa achiziţionării de lapte neprocesat din import, din Ungaria şi Polonia. Integrarea europeană va diversifica produsele procesate din lapte prezente în rafturile magazinelor, consideră Valeriu Steriu, dar procesatorii interni se bazează pe fidelitatea clientului ro