Sub efectul referendumului, politicul incepe sa supureze. Dincolo de prestatiile si calitatea ideilor si limbajului folosite de principalii actori ai scandalului iscat de USL, incepe sa se vada tot mai bine cine se pricepe la politica si ce proportie din turma de politicieni taie frunza la caini pe bani publici, votand doar cum vrea seful de partid sa fie, vorbind doar ce vrea seful de partid sa auda si tragand doar de interesul propriu. Aceasta este de altfel si categoria cea mai numeroasa a tagmei. Asa cum discrepantele sociale se adancesc tot mai mult sub dominatia lor, la fel si pe scena politica diferentele intre actori sunt din ce in ce mai mari. Exemplul confruntarii dintre cei 256 (fosti 322) contra 1 arata multe, dar este un exemplu aberant. Sa nu facem confuzie: nu este vorba aici despre motivele aberante invocate de USL pentru a se instapani pe Romania, ci despre denumirea data unei valori extreme, dintr-un sir de date, care afecteaza vizibil indicatorii statistici. Evolutia parlamentarilor este binecunoscuta, iar partea rea este ca acestia se vor inmulti dupa alegerile de la toamna, in loc sa se reduca numarul lor, asa cum au cerut romanii prin referendum cu aproape trei ani in urma. Explicatia cresterii efectivului - si, implicit, a deja imenselor cheltuieli din banii publici savarsite de Legislativ in folosul propriu - este ca liderii partidelor aflate la putere au datorii de platit. Cum sa fi reusit altfel sa-si incropeasca o majoritate care sa le voteze orbeste, la comanda, orice proiect de lege, indiferent cat de prost argumentat ar fi acesta? Ar trebui ca plata celor care cu emfaza se descriu drept alesi ai poporului sa se faca in acord cu munca prestata si cu efectele acesteia: la legi bune - indemnizatii intregi; la legi proaste (intoarse in procesul de dezbatere parlamentara) - indemnizatii taiate. Sistemul actual, in care gunoiul e ascuns sub pr