Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: \"Imediat după alegeri voi accepta propunerea lui Băsescu de a fi premier\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 martie 2012 ·

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat în această seară că după alegerile parlamentare din acest an va accepta funcţia de prim-ministru dacă i-ar fi propusă de preşedintele Traian Băsescu. Prin această declaraţie Ponta şi-a nuanţat o poziţie exprimată în cursul zilei de azi prin care susţinea că \"niciodată nu va fi premierul lui Traian Băsescu\".

"Pentru prima dată am aflat şi eu aseară că domnul Băsescu nu exclude ideea ca eu să ajung premier. Probabil ceva fundamental s-a schimbat. Până acum spunea că nu mă va numi niciodată premier. Sunt absolut convins că dacă, după alegeri, vom avea majoritatea absolută, candidatul USL va fi prim-ministru. Imediat după alegeri voi accepta oferta", a declarat Victor Ponta în această seară la B1TV.

Preşedintele PSD şi-a reluat teza că oferta făcută de Traian Băsescu

a fost "neserioasă" spunând că în ziua de 6 februarie consultările cu Traian Băsescu au avut loc la ora 16.00, dar că aflase înainte "că domnul Ungureanu va fi prim-ministru".

Preşedintele PSD a declarat că nu crede în coabitarea cu Traian Băsescu şi că după ce va ajunge premier, dacă Băsescu va dovedi că nu se poate colabora, USL va începe demersurile de suspendare a preşedintelui.

De ce a refuzat Antonescun în numele lui Ponta

Victor Ponta a răspuns la una dintre întrebările care au survenit după dezvăluirea făcută de Traian Băsescu, şi anume de ce la consultările de la Cotroceni, la propunerea făcută de preşedinte Ponta a tăcut, iar Antonescu a refuzat în numele acestuia.

"Înţelegerea dintre mine şi domnul Antonescu este ca atunci când mergem la Băsescu să vorbească el, iar când suntem în parlament să vorbesc eu.

Discuţia fost absolut ironică între Crin Antonescu şi Traian Băsescu. A durat vreo 7-8 minte după care ne-am ridicat şi am plecat", a spus Ponta.

Preşedintele PSD a acuzat Administraţia Preziden

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°