De 4 ani se chinuie. Întins pe pat, abia mişcându-şi mâinile sau picioarele. Nu se poate juca, iar mama trebuie să aibă grijă în permanenţă să-l mute de pe o parte pe alta, pentru a nu amorţi. Peste tot îl poartă pe braţe, cu credinţa că tetrapareza spastică de care suferă va fi învinsă. Cristian nu vorbeşte. Abia dacă reuşeşte să mestece mâncarea şi să stea în fund, ajutat de mama sa. Băiatul cu ochi calzi şi trişti are 4 ani. S-a născut greu. Aproape sufocat de cordonul ombilical. A primit la naştere nota 2. "Aveam contracţii destul de puternice când doctora a ieşit din încăpere. În jumătate de oră mi s-a făcut rău, iar o asistentă a chemat doctorul. Situaţia nu se prezenta deloc bine, aşa că am fost trimisă de urgenţă în sala de operaţie", povesteşte mama copilului, Florentina Serghe.
O săptămână a stat copilul conectat la aparatul de oxigen, la terapie intensivă. Lipsa oxigenului la naştere l-a condamnat pe Cristian la o viaţa de chin. "La naştere a fost îndelung resuscitat. După ce a fost transferat la reanimare, copilului i s-a administrat lapte prin gavaj şi fenobarbital în exces, "pentru că plângea mult, iar asistentele vroiau să-l ţină adormit. Am fost externată la o lună şi jumătate, însă băieţelul meu nu ştia să sugă la sân sau la biberon.
Era ca o legumă", îşi aminteşte femeia momentele în care doar Dumnezeu a ajutat-o să nu-şi piardă încrederera şi să înceapă să lupte pentru fiul ei.
NICI O ZI FĂRĂ EXERCIŢII
Drumurile pe care cei doi părinţi le făceau la spitalele din Bucureşti nu le aduceau decât durere şi neîncredere. Diagnosticul pus de profesorul Valeriu Popescu de la spitalul Victor Gomoiu a fost pentru ei, asemenea unei condamnări la moarte. "Ne priveam copilul întins pe pat. Nu se mişca. Nu gângurea. Doar respiraţia sacadată, uşoară, ne dădea de ştire că inima lui încă-i mai bate", spune mama.
@N