Te respect pentru talentul tău. Cel presupus şi prea puţin demonstrat, valorificat.
Altfel, nici nu ţi-aş fi scris. Mai ales că eşti din trupa lui Jiji cu care eu unul nu am vreun feeling. Eu sunt cu Craiova, mai degrabă... Ai devenit un caz. Brânză bună-n burduf de câine, că tot ai un patron specialist în brânzeturi... Căruia, de data asta, îi dau dreptate. Eşti o hahaleră! Indolent. Inconştient. Îţi baţi joc de viitorul tău, de talentul tău şi de fotbalul românesc în general! Ca un fraier. Ca un risipitor. Mai ales când ştii că viaţa de fotbalist e ca frumuseţea fufelor ălora după care ţi se umflă agregatul: scurtă şi trecătoare.
Ai prins trenul? Bine! Nu? La revedere! Fuseși. Nu mai eşti. Ajungi "a nu fi". Vorba cuiva: decât să "a fi" şi apoi să "a nu fi", mai bine să "a nu fi" de la început... Venişi, juvete, în Bucureşti: rotweilleri cu covrigi pe coadă, codane bălane, dănaci cu căruţe de fiţe, manele, păsărele, băuturi fine. Trai nineacă! Picaşi pe naivitatea pe care lunecară mulţi, ca pe coaja de banană. Un Daminuţă, ce talent! Gata! Fu! Dispăru! Nici Torje nu era departe, dar a avut noroc! Voi credeţi că dacă vii la Bucureşti, dacă joci la o echipă militară, e de bonton să te dai în bărci cu manele, să dai cu banu' fără număr!, fără număr! - ce strigăt de luptă căcăcios! - şi să îţi tragi gagică trăsnet "să moară toţi dujmanii tei", să mă esprim tot manelistic... Asta e în capul vostru. Ăla cu care daţi în minge. E şi pe invers. Uite, mă, la Bănel!
Ce caracter, ce echilibru, ce voinţă şi capacitate de dăruire! Păi, dacă avea trăsăturile tale de caracter, până acu-l adunai din canal înecat în zdrenţe de fuste, portjartiere şi danteluţe de chiloţei. Uite unde a ajuns! Tu? Fiţe şi iar fiţe. După ce că joci cum joci... Ca o cizmă, ţi-o spun eu! Mai ai şi mândria să-ţi sfidezi patronul.
Pe ce te bazezi? Că mai ai un exemplu. Ambiguu. Tă
