Plantaţii de măslini, munţi stâncoşi, orgii cu ouzo, peisaje poetice, un oraş veneţian cu magazine şi taverne pe alei labirintice. Mâncarea este bună, marea e divină, iar soarele străluceşte fără încetare.
Grecii iubesc umbra şi sunt maeştri în desenarea ei: oriunde te uiţi, vezi spaliere pentru viţă de vie, muşcate agăţătoare, acoperişuri viu colorate din fibră de sticlă ondulată, gâdilate la margini de cârceii de boungavillea.
Anul trecut, în timpul săptămânii trăite în Corfu, m-am înamorat definitiv de insula ioniană. Mai verde decât mi-am imaginat, deşi citisem de cele trei milioane de măslini care-i împodobesc peisajul, m-a dat pe spate cu exotismul chiparoşilor prelungi, care răsăreau din aproape orice decor.
Golfuleţele turcoaz se-arătau şăgalnic după vreo curbă sau prin vreo poieniţă. Bisericuţele se iveau şi ele unde te aşteptai mai puţin, completând spectaculos colţul de natură în care erau proiectate. Dacă cineva m-ar fi legat la ochi în ţară şi mi-ar fi dat drumul abia la aterizare, aş fi băgat mâna în foc că mă aflu în Grecia. Cald, 27 de grade Celsius, magazine închise pentru siesta de după-amiază, restaurante goale, străzi pustii...
Boungavillea, o adevărată încântare
Prima surpriză plăcută am avut-o la hotel. Gândit ca un amfiteatru, oferea panorame irezistibile din aproape orice punct. Sigur, cel mai bine se vedea de sus, de pe terasa restaurantului principal, care venea cu o imagine de ansamblu. Resort-ul întins pe un deluşor se desfăşura de-a lungul unui golf, mândrindu-se cu grădinile cu boungavillea (arbuşti florali din America de Sud), ficuşi, leandri şi lămâi cu fructe pârguite. Toate bungalourile aveau vedere la mare şi la biserica imaculată situată pe celălalt picior al golfului. În fiecare zi, două lebede prezentau un program irezistibil de seducţie turistică.
A