Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Manea, Samsung România: “În momentul de față sunt aproximativ 50.000 de utilizatori de Android în România”

Publicat in Capital, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Numărul utilizatorilor de dispozitive Android este în jurul a 50.000 de persoane, potrivit lui Sorin Manea, Telecom Division Manager Samsung Electronics România.

“În momentul de față sunt aproximativ 50.000 de utilizatori de Android în România iar numărul acestora crește cu o viteză care ne uimește chiar și pe noi”, a declarat Sorin Manea, Telecom Division Manager Samsung Electronics România, în cadrul celei de a 10-a ediţii Internetics, festival de marketing, branding si advertising online.

”Dacă ar fi să considerăm terminalele cu Android drept un canal media dedicat unui public cu venituri peste medie atunci ce companii nu și-ar dori să îl utilizeze în comunicare? După succesul avut cu Galaxy S și Galaxy Tab considerăm drept o obligație încurajarea dezvoltatorii autohtoni să lanseze aplicații pentru piața din România”, a mai spus Manea.

Susţinut de Android Operating System 2.2, Galaxy Tab este primul dispozitiv tablet al companiei, care lansează o nouă categorie de produse mobile Samsung.

Cu Galaxy Tab, utilizatorii pot experimenta navigarea pe Internet, asemănătoare celei pe un PC clasic, şi se pot bucura de toate formele de conţinut multimedia pe ecranul de 7 inch. În plus, utilizatorii pot comunica în permanenţă prin e-mail, apeluri vocale şi video, mesaje text sau mesaje video sau prin reţelele sociale, cu ajutorul unei interfeţe optimizate.

SURSA: Samsung

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 43 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 3 ore
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Ceremonial militar și religios la Constanța de Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 36 minute
La data de 10 mai 1877, prin semnarea proclamației „Independența absolută a României” de către principele Carol I, România și-a proclamat independența de stat și și-a câștigat recunoașterea internațională. Potrivit reprezentanților Brigăzii 9 Mecani

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°