Implicarea Băncii Naţionale în problema clauzelor abuzive din contractele de credit nu este altceva decât o spovedanie pe jumătate,o recunoaştere ipocrită şi indirectă a erorilor fără o recunoaştere a vinei.

Recenta conferinţă organizată de Banca Naţională a României pe tema proceselor dintre bănci şi clienţii lor,mai precis pe tema clauzelor abuzive din contractele de credit,a stârnit reacţii diverse.

Unii,ce-i drept puţini la număr şi obişnuiţi în timp să soarbă fiecare cuvânt coborât dinspre BNR către muritorii de rând, au căzut în admiraţie la auzul argumentelor aduse de bancheri şi de avocaţii lor.

Alţii,subiectivi şi interesaţi sub diverse forme de o rezolvare în favoarea clienţilor sau pur şi simplu revoltaţi, au sărit să acuze Banca Naţională că a invitat la discuţii doar una dintre părţi sau, ca să fiu mai clar, că nu a invitat nici măcar o asociaţie reprezentantivă pentru clienţi sau unul dintre avocaţii care îi reprezintă pe oameni în instanţă.

Desigur, aceştia din urmă au dreptate, fapt care devine evident dintr-o simplă privire aruncată asupra listei de invitaţi la seminarul cu pricina (bancheri, avocaţi ai bancherilor, specialişti din BNR şi, mai degrabă ca o pată de culoare care să salveze aparenţele, un reprezentant ANPC).

Însă de ce s-ar fi aşteptat cineva ca Banca Naţională să fie interesată de opinia clienţilor? Banca Naţională a transmis pe toate căile posibile, a repetat chiar până la exasperare, că nu o interesează clienţii băncilor. Evident, nu a spus-o cu aceste cuvinte, însă, de fiecare dată când jurnaliştii au cerut detalii privind contractele de credit, de fiecare dată când unui oficial al BNR i s-a cerut părerea în legătură cu diverse situaţii apărute între bănci şi clienţii lor persoane fizice, răspunsul a fost acelaşi: Banca Naţională nu se poate ocupa de fiecare contract în parte, relaţia dintre