S-a înfiinţat prima agenţie de detectivi din Galaţi, care se ocupă de la urmărirea adolescenţilor până la verificarea loialităţii angajaţilor şi asociaţilor. Tarifele pornesc de la 10 euro pe oră pentru un detectiv, dar acestea pot fi substanţial reduse dacă de exemplu un părinte vrea să afle ce anturaj are copilul său ori se droghează.
La Galaţi funcţionează o agenţie de detectivi care este condusă de Doina Geru, profesor de limba engleză şi inspector pentru această disciplină în cadrul Inspectoratul Şcolar Judeţean. Iniţiativa înfiinţării acestei agenţii a fost inspirată de tatăl profesoarei, un fost poliţist, care îi povestea când era mică despre cazurile pe care le rezolva dându-i în vileag şi arestându-i pe răufăcători.
Agenţia de Investigaţii SC Reflector SRL, înfiinţată în 2010, prestează servicii de investigare în special societăţilor comerciale.
„Sunt firme care participă la licitaţii şi doresc să ştie dacă angajaţi de-ai lor nu dezvăluie concurenţei preţul pe care sunt dispuse să îl plătească. Au fost cazuri în care administratorii unor societăţi doreau să verifice loialitatea asociaţilor din firmă sau a angajaţilor", ne explică Doina Geru.
Agenţia de detectivi se poate implica şi în altfel de activităţi. De exemplu, supravegherea copiilor de către părinţii lor plecaţi să lucreze în străinătate şi care doresc să ştie ce anturaj au odraslele lor ori dacă se droghează sau încalcă legea.
Preţul, negociabil
Au fost însă şi solicitări ale unor persoane care voiau să afle dacă asistenta angajată pentru a le îngriji părinţii vârstnici îşi face treaba. Patronul unei firme de maxi- taxi a apelat la detectivii agenţiei pentru a afla dacă şoferii pe care îi are angajaţi declară toate veniturile obţinute într-o zi de muncă pe traseele din oraş.
Tarifele percepute de agenţie nu sunt chiar pentru toate buzunarele, acestea pornind