E mult mai uşor, oricum mult mai puţin dătător de dureri de cap ca, atunci când scrii despre o carte, să începi prin a vorbi mai cu seamă despre ceea ce îţi oferă ea decât despre aşteptările nesatisfăcute. Mă abat acum de la această regulă nescrisă a recenziei din mai multe motive. Recunosc, toate de natură subiectivă.
De la Mihai Şoimu la Mircea Carp
Pentru mine şi sunt absolut convins că nu doar pentru mine, numele lui Mircea Carp, autorul volumului Aici Mircea Carp, s-auzim numai de bine!(Editura Polirom, Iaşi, 2013) se confundă cu Radio Europa liberă. Domnul Carp a ajuns acolo la scurtă vreme după ce, elev de liceu fiind, începusem să ascult tot mai regulat emisiunile Departamentului Românesc al postului din capitala Bavariei.
Programul politic, una dintre emisiunile-fanion ale Radioului, era prezentat pe vremea aceea de Ion Măgureanu, pe numele lui adevărat Ion Popa. E vorba despre acel Popicu la care face referire marele şi regretatul regizor Vlad Mugur în cartea Floricăi Ichim La vorbă cu Vlad Mugur. Acel Popicu ce l-a introdus pe post pe regizorul ce alessese această modalitate de a-şi anunţa, sub impactul emoţional devastator al Tezelor din iulie 1971, decizia nu doar de a demisiona din postul de director al Teatrului Naţional din Cluj, ci şi pe aceea de a părăsi România.
Ion Popa, pe vremuri secretar general de redacţie la Curentul, era, aşa după cum povesteşte Ioana Măgură Bernard în cartea ei Directorul postului de radio (Editura Curtea veche, Bucureşti, 2007), o fire din calea afară de sfătoasă. Intro-urile sale la subiectele fierbinţi ale actualităţii politice internaţionale erau destul de lungi (rămâneau lungi, chiar dacă erau scurtate în urma unor negocieri furtunoase cu Noel Bernard, directorul Departamentului) şi extrem de calde. Popicu li se adresa ascultătorilor cu formula Doamnelor şi domnilor, iubiţi ascultători, dragi p
