Duminică seară am crezut că Traian Băsescu nu ştie să piardă. Adevărul este însă mult mai grav: nu ştie nici să câştige.

După o noapte în care ambele tabere şi-au anunţat victoria, BEC a înclinat balanţa în favoarea preşedintelui în exerciţiu. Răsturnând rezultatele anunţate de trei exit-poll-uri. O lovitură de teatru improbabilă, dar nu imposibilă într-o cursă electorală atât de strânsă. Chiar lăsând la o parte orice suspiciuni de fraudă, scorul alegerilor nu justifică discursurile triumfaliste. O victorie în marja de eroare înseamnă că jumătate din naţiune va fi, oricum, dezamăgită.

Cel mai mare test pentru caracterul unui om nu e eşecul, ci succesul. Nimic nu e mai oribil decât aroganţa învingătorului. Şi mai stupid. Nu e doar o chestiune de bun-simţ, ci şi una de calcul politic. Nu e vorba doar despre educaţia elementară, ci mai ales despre educaţia democratică. Alegerile trebuie să producă un lider pentru toţi, nu să lase în urmă o ţară divizată, măcinată de ură şi de neîncredere.

Iată de ce, în statele civilizate, discursul câştigătorului conţine obligatoriu o reverenţă la adresa învinsului şi un mesaj de consolare pentru electoratul acestuia. Este la fel de previzibil ca mulţumirile de la Oscar. Mircea Geoană nu a fost original în speech-ul său de duminică seară: "Pe domnul Băsescu îl voi trata cu respectul cuvenit unui fost şef de stat". Apoi a promis să fie un bun preşedinte şi pentru cei care nu i-au acordat încrederea. Reţeta clasică, folosită de toţi marii lideri din lumea democratică, de la Sarkozy la Obama. Traian Băsescu a ieşit însă din nou din tiparele normalităţii.

Candidatul PD-L a ţinut să le mulţumească numai românilor care l-au votat pe el. Doar aceia reprezintă, în opinia sa, "poporul suveran". Despre ceilalţi, aproape la fel de numeroşi, s-a exprimat plastic şi fără echivoc: "Un fleac; i-am ciurui