Andreea Paul, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), a declarat că PDL cere demisia miniştrilor Andrei Gerea, Constantin Niţă şi Maria Grapini, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
Potrivit documentului, PDL solicită demisia având în vedere că, în bugetul pentru anul viitor, suma alocată pentru promovarea exporturilor, turismului, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi stimularea competitivităţii este mai mică decât costurile funcţionării aparatului birocratic al Ministerului Economiei.
Totodată, Andreea Paul precizează că "în proiectul de buget, cheltuielile pentru promovarea exporturilor, turismului, sprijinirea IMM-urilor şi stimularea competitivităţii se ridică la 83,7 milioane lei, iar cele cu personalul ministerial la 86,6 milioane lei, la care se mai adaugă cheltuielile cu bunurile şi serviciile în valoare de 38 milioane lei". Domnia sa a subliniat, de asemenea, că bugetul USL pentru anul viitor este construit pe principiul tăierii finanţărilor tocmai de la acele programe care generează locuri de muncă, stimulează investiţiile, care dau o şansă tinerilor antreprenori şi conduc la formarea unei clase de mijloc solide, mai transmite sursa citată.
"Cheltuielile de capital, adică investiţiile, se reduc drastic, cu 87%. Mediul de afaceri s-a săturat de lipsa constantă de investiţii în economia românească. Ce face Ministerul Economiei? Majorează cheltuielile cu bunurile şi serviciile cu 5,1 milioane de lei în anul 2014, adică cu peste 15%. Nu degeaba USL a luat anul acesta decizia creşterii pragului pentru achiziţiile publice fără licitaţie", a declarat Andreea Paul.
Domnia sa a acuzat şi faptul că Ministerul Economiei a majorat cheltuielile cu deplasările în străinătate cu 39%, iar cele pentru indemnizaţiile de delegare cu peste o treime.
F.A. Andreea Paul, prim-vicepreşedintele Partidul