Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nichita Stănescu, încă inedit

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 martie 2008 · ·

Deşi au apărut sute de poeme inedite în ediţii omagiale, versuri necunoscute publicului încă există în colecţii personale. Astăzi, marele poet ar fi împlinit 75 de ani. Sursa: Ion Cucu

1 /.

Dacă s-ar aduna toate poeziile dăruite de Nichita Stănescu şi niciodată publicate, s-ar edita câteva volume consistente de versuri. La 25 de ani de la dispariţia marelui poet, poemele sale dăruite prietenilor şi cunoştinţelor n-au fost încă adunate, în totalitate.

„Cu siguranţă, există foarte multe poezii încă nepublicate şi asta pentru că Nichita avea obiceiul să dăruiască poeme zilnic. Bănuiesc că sunt sute de poeme prin ţară, iar manuscrise inedite vor tot apărea de-acum înainte. El spunea că a dedica un poem e ca şi cum ai dărui o floare”, spune Dora Stănescu, fosta soţie a poetului, care păstrează încă în arhiva personală texte inedite.

„Eu, personal, am poeme dedicate mie, dictate de Nichita, care au rămas într-un dosar în arhiva mea personală şi care vor intra cel mai probabil în arhivele Academiei sau ale Muzeului Literaturii Române. Nu am numărat textele, doar le-am inventariat şi le-am închis bine alături de tăieturi din ziare ale lui Nichita, pe marginea cărora făcea notaţii”, a mărturisit, în exclusivitate pentru EVZ, Dora Stănescu.

Pentru că fiecare carte semnată de poet era o construcţie în sine, cu o structură profund personală, ele nu vor apărea într-un volum separat, ci în ediţii critice. Primele poeme inedite din colecţia Dorei Stănescu – necunoscute şi acum publicului larg - au apărut, în facsimil, în albumul memorial din 1984, editat de Viaţa RomĂnească. Pe unul dintre ele, „Pentru o mie de cântece”, dictat de poet în 1973, îl reproducem aici.

“Să le vândă, dacă or avea valoare, şi să se distreze”

Ştefan Agopian, bun prieten cu Nichita Stănescu începând din 1977, crede că “există

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 34 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 37 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°