Ediţia 95-a a primului eşalon al fotbalului românesc programează, astăzi, ultimele patru confruntări, meciuri care nu mai pot influenţa nimic, zarurile au fost aruncarte! Jocurile au fost făcute ieri când s-au stabilit echipele care vor evolua în Europa League, pentru că celelalte aspecte erau deja ştiute.
Ieşenii s-au resemnat, prea mici pentru ligă
CSMS Iaşi (17) - FC Vaslui (6)
(18:00-Dolce Sport 2)
1 0 0 1 0-3
Directorul sportiv al ieşenilor, Prunea recunoştea cu fair-play că orice ar fi făcut valoarea echipei este sub nivelul primului eşalon şi acceptă retrogradarea. În această ultimă etapă se va confrunta cu vecinii vasluieni, într-un meci calm, în care echipa de lângă Podul Înalt nu poate decât să-şi treacă în cont trei puncte, cu care ar putea urca pe locul 5. În etapa anterioară, Iaşiul a cedat la Piatra Neamţ, 0-1 iar Vasluiul a învins Oţelul.
Viitorul joacă primul meci fără apăsare
Viitorul Constanţa (13) -
CS Severin (16)
(20:30 - Digi Sport 1)
1 0 1 0 2-2
Dacă în turul campionatului, cele două echipe debutante pe prima scenă au terminat la egalitate cu goluri, 2-2, „puştii” lui Hagi pot învinge, mai ales că meciul nu mai are miză. Viitorul a produs în ultimele două runde „bombele” campionatului după victorile asupra Stelei, 5-2 şi Dinamo, 3-2, ambele la Bucureşti!
Joacă „morţii”
cu „neîngropaţii”
Gloria Bistriţa (18) -
Concordia Chiajna (15)
(20:30- Digi Sport 2)
1 0 0 1 1-2
Două echipe care nu au mai câştigat de mult, bistriţenii din 15 martie când
s-au impus, 2-1 în faţa Oţelului, iar Concordia nici o victorie în acest retur. Ambele sunt deja retrogradate, fapt pentru care, din orgoliu îşi doresc victoria. În etapa anterioară, Bistriţa a pierdut la Braşov, 1-4 iar Concordia a pierdut acasă, 0-1 cu Pandurii.