Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Vaslui a remizat cu Twente și își ia adio de la Liga Campionilor

Publicat in Adevarul, joi 4 august 2011 ·

FC Vaslui nu a reuşit decât un egal, la Piatra Neamţ, împotriva lui FC Twente, după ce în tur, în Olanda, pierduse cu 2-0. Cu lesa „Dulăului" Hizo aproape smulsă din cuşcă de Porumboiu, după trei meciuri fără victorie şi fără gol marcat, Vasluiul a pornit meciul de la Piatra Neamţ „all in".

Fără Cânu, căpitanul accidentat, fundaşul de naţională Paul Papp a părut o trestie în vânt pe lângă care rapizii Bryan sau De Jong au trecut vijelios, chiar dacă n-au reuşit să puncteze decisiv. Iar asta l-a obligat pe „Jolly Jokerul" Wesley să joace rol de „Gattuso", undeva mai aproape de poarta lui Cerniauskas decât de jumătatea adversă, unde se descurcă aşa de bine. Cu toate minusurile apărute, moldovenii n-au arătat chiar rău de la mijloc în sus. Cu elan şi tehnică de Copacabana, Sânmărtean şi-a înşirat adversarii la mai fiecare fază.

Dar de fiecare dată a lipsit inspiraţia care să ducă mingea în plasă, fie că a fost vorba de şutul său blocat sau pasele nefructificate de coechipieri. Adailton a fost cel mai aproape de gol în prima repriză, însă fiecare sezon pare să atârne ca un bolovan de picioarele „veteranului" de 34 de ani de la Vaslui, iar brazilianul a fost blocat incredibil la şapte metri de poarta olandezilor.

S-au stins după pauză

Parcă transformaţi în 15 minute într-o Barcelona de Olanda, jucătorii batavi au început în partea secundă „tiki-taka" împotriva alor noştri. După câteva minute bune de posesie au şi ratat cea mai mare ocazie a lor, Ruiz şutând peste, asta deşi Cerniauskas era bătut. Până la final, vasluienii au pedalat în gol, Janko a nimerit transversala din careu, dar s-a terminat 0-0, iar Vasluiul aşteaptă play-off-ul Ligii Europa fără să ştie dacă Hizo va mai continua la echipă sau nu.

FC Vaslui: Cerniauskas - P. Jovanovici (Milanov 73), Papp, Farkaş, Bălace - L. Sînmărtean (Milisavljevici 60), R. Costin, Wesley, Neagu (Annan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 59 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°