Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy i-a înmânat lui Obama o scrisoare de la Polanski

Publicat in Romania Libera, vineri 23 aprilie 2010 ·

Nicolas Sarkozy i-a înmânat lui Barack Obama o scrisoare de la Roman Polanski, în care regizorul îl roagă pe preşedintele american să îl scape de închisoare, scrie L'Express.

"Printr-o uimitoare diplomaţie de culise, Nicolas Sarkozy i-a înmânat o scrisoare lui Barack Obama săptămâna trecută, la summitul pentru proliferarea anti-nucleară de la Washington," scrie publicaţia franceză, afirmând că preşedintele Franţei a jucat rolul poştaşului pentru cineast.

Deşi detaliile din scrisoare nu au fost făcute publice, se crede că Polanski şi-ar susţine rugămintea prin afirmaţia că cele două luni de închisoare din Elveţia ar fi o pedeapsă suficientă.

Regizorul Roman Polanski, aflat din luna septembrie 2009 în arest la domiciliu în Elveţia, se află cu un pas mai aproape de extrădare, după ce Curtea de Apel din California a respins cererea sa de a fi judecat în absenţă în procesul în care este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Potrivit NewsIn, decizia Curţii de Apel din California reprezintă un pas înainte spre extrădarea lui Roman Polanski, în vârstă de 76 de ani, din Elveţia în SUA.

Polanski se află în arest la domiciliu de la sfârşitul anului 2009, pe baza unui mandat american legat de condamnarea sa pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră în urmă cu 32 de ani. Regizotul a părăsit SUA în 1978, înainte de a fi condamnat, şi nu s-a mai întors de atunci.

Avocaţii lui Roman Polanski au solicitat numirea unui consilier judiciar pentru a investiga posibilele abateri judiciare în procesul desfăşurat în urmă cu 32 de ani. Elveţia a anunţat că nu va decide dacă îl extrădează sau nu pe regizor până când nu se va da pronunţarea în procesul acestuia din SUA.

Nicolas Sarkozy i-a înmânat lui Barack Obama o scrisoare de la Roman Polanski, în care regizorul îl roagă pe preşedintele american să îl scape de închisoa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Spitalul Foișor, unde a fost transferat Florin Piersic: Starea generală este gravă, în urma unui sepsis

HotNews acum 21 minute
​​Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală. „La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de gen

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 44 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°