Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Poşetă pierdută şi recuperată din autobuz

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Ieri seară, jardarmii au ajutat o tânără din Ighiu să-şi recupereze geanta uitată într-un autobuz al Societăţii de Transport Public Alba. O tânără în vârstă de 22 de ani, din Ighiu, a apelat la jandarmii din Alba Iulia pentru a-şi găsi geanta cu acte şi bani, pe care a uitat-o într-un mijloc de transport în comun.  

„Aceasta a relatat telefonic faptul că, din cauza oboselii acumulate pe timpul cât a vegheat la căpătâiul unei rude bolnave şi a grabei, la coborârea dintr-un mijloc de transport în  comun care funcţionează pe raza municipiului Alba Iulia şi-a uitat pe un scaun o geantă în care avea acte şi bunuri personale, trei telefoane mobile, o sumă mare de bani precum şi câteva carduri bancare pe care, din neglijenţă, inscripţionase codurile numerice de utilizare. Existând posibilitatea ca un binevoitor să se folosească de acest ultim aspect pentru a accesa conturile bancare ale femeii,  toate acţiunile jandarmilor, ulterioare apelului telefonic, au desfăşurate sub presiunea timpului”,  a precizat Ovidiu Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu”Alba.

După aproximativ 20 de minute de căutări, jandarmii au identificat autobuzul în staţia de parcare din zona Ampoi 3 din Alba Iulia. Femeia a intrat în posesia genţii rătăcite, fără a-i fi dispărut portofelul, cardurile sau alt lucruri.

 „Tănăra a fost îndrumată de jandarmi să acorde o atenţie sporită modului de supraveghere şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să renunţe la obiceiul de a păstra cardurile bancare alături de codurile de utilizare”, a mai spus Ovidiu Jurcoveţ.

                                                                             

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 58 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 44 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 21 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°